Guvernul a tăiat masiv subvențiile fermierilor. Cei mai mulți dintre ei sunt afectați de seceta din anul trecut, dar și de efectele crizei pandemiei.

Premierul Cîțu a considerat că va face o economie uriașă pe necazul agriculturilor.  Astfel, a decis reducerea  subvențiile-un drept stipulat legal, cu 50%.

Fermierii  susțin că este un gest lipsit de rațiuni economice, mai ales că vine de la un om al cifrelor. În opinia lor, a tăia exact dintr-un sector-cheie înseamnă că nu ai înțeles ce înseamnă economia unei țări.

Este pentru a doua oară când Asociația Forța Fermierior cere public premierului să renunțe la această Hotărâre de Guvern care se va refecta direct în buzunarele oamenilor.

„După ce Guvernul a refuzat să mai plătească despăgubirile de secetă pentru culturile de primăvară aferente anului 2020, situaţie care îi pune pe mulţi fermieri să rateze anul agricol 2021, care se anunţă mai bun, acum vine o nouă lovitură pentru agricultura naţională.  A decis  tăierea masivă a cuantumurilor ANT. Vorbim de plăţi aduse în derizoriu, de 5-6 euro pe hectar şi de 2 euro pe cap de ovină şi caprină. Producătorii agroalimentari primesc, astfel, o nouă lovitură, efectele acestei decizii criminale din punct de vedere economic urmând a se simţi în toată ţara şi în toate sectoarele. În toate statele Uniunii Europene, agricultura este sprijinită masiv. Atât din fonduri europene cât şi naţionale, fiecare ţară luptând din răsputeri pentru a-şi ajuta fermierii”, susţin reprezentanţii Asociaţiei Forţa Fermierilor.

Fermierii, fără ajutor. Ce impact va avea asupra prețurilor

Reprezentanții Fermierilor spun că bugetul de stat ar fi avut de câștigat prin recuperarea taxelor . Astfel, prin măsura luată nu va face decât să blocheze activitatea agricolă, dar și colectarea veniturilor.

Totul se va reflecta prin creșterea prețurilor. Un prim exemplu pe care îl dau este prețul la carnea de miel din acest an.

Astfel, prețul ridicat al cerealelor determină și prețul ridicat al mieilor, avertizează fermierii.

Fermierii spun că prețul va ajunge la 17 lei/kg viu, iar carcasa poate ajunge la 22-25 de lei, cu aproximativ 3 lei mai mult față de acceași perioadă.