Cinci persoane au fost reținute de către procurorii DIICOT pentru că vindeau cannabis, ecstasy și amfetamină.

Conform Agerpres, procurorii DIICOT, în cadrul a două dosare penale, au reținut cinci persoane ce vindeau droguri în Miercurea Ciuc și alte localități din Harghita.

Miercuri, 10 martie, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Harghita au efectuat 8 percheziții domiciliare. La percheziții a participat și poliția judiciară din cadrul SCCO Harghita. Procurorii au ridicat, în urma perchezițiilor, cannabis și ectasy, 8 grindere, 700 de lei și un minicântar electronic.

Doi traficanți au fost reținuți, iar Tribunalul Harghita a dispus arestarea preventivă a unuia dintre ei și control judiciar pentru celălalt inculpat.

Trafic de droguri în Miercurea Ciuc și mai multe localități din județul Harghita

Vineri, 12 martie, procurorii DIICOT din Harghita au reținut trei persoane pentru trafic de droguri de risc și mare risc.

Din primele cercetări, traficanții comercializau cannabis și hașiș, precum și droguri de mare risc, amfetamină și comprimante ectasy. Raza lor de acțiune erau mai multe localități din Harghita.

Procurorii DIICOT au efectuat peste 20 de percheziții domiciliare pe raza județului Harghita. În urma perchezițiilor au ridicat droguri – ecstasy, cannabis şi haşiş, precum şi 2 grindere.

Sâmbătă, Tribunalul Harghita a dispus arestarea preventivă a unuia dintre inculpaţi, pe o perioadă de 30 de zile.

Trafic de droguri în județul Harghita. Procurorii au făcut mai multe percheziții

Procurorii DIICOT au reținut cinci persoane ce vindeau cannabis, ecstazy și droguri de mare risc pe raza județului Harghita. Procurorii au făcut mai multe percheziții domiciliare și au ridicat mai multe grindere, droguri și suma de 700 de lei.

La percheziții au participat procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Harghita și poliția judiciară din cadrul SCCO Harghita.

Tribunalul Harghita a decis arestarea preventivă a doi dintre inculpați pentru 30 de zile. Unul dintre ei a primit control judiciar. De asemenea, procurorii au găsit droguri de mare risc la perchezițiile domiciliare.