În cadrul unei postări pe reţeaua de socializare Facebook, domnul Horea Timiş, directorul DSP Arad, a făcut un anunţ conform căruia a anunţat faptul că a trimis Ministerului Sănătăţii un anumit proiect prin care vizează ca angajaţii care activează în fabticile din domeniul industrial să fie testaţi în masă.

Pentru un argument concret, acesta a susţinut faptul că este imperativ ca activitatea din sectorul de faţă să fie asigurată, fiind „inima economiei unui judeş”.

Domnul Timiş a ţinut să sublinieze şi faptul că situaţia de faşă este cu mult mai criticp decţt cea prezentă în Cehia, despre care a susţinut că porneşte un proiect similar, sibvenţionat de către guvern.

Horea Timiș: „am ținut un dialog”

„Săptămâna trecută am depus la MS un proiect prin care dorim să se aprobe să facem pooling (testare în masă 1/5/10) în zona industrială, pe programul național, într-un proiect pilot. De ce? Vedeți în știrea de mai jos:

«Cehia – O altă măsură decisă este că toate companiile care au între 50 şi 249 de angajaţi vor fi obligate să-şi testeze săptămânal angajaţii, acţiune subvenţionată de guvern şi la care se va recurge pentru a menţine funcţională economia acestei ţări care în prezent are cea mai ridicată rată a noilor cazuri de COVID-19 între statele UE, respectiv 1.395 de noi infectări la 100.000 de locuitori în ultimele două săptămâni».

În situație de criză trebuie să ne protejăm zonele industriale. Acolo sunt majoritatea salariaților activi, acolo are loc cea mai mare mișcare în comunitate – din județ și spre județ. Zona industrială reprezintă inima economiei unui județ, de acolo vin taxele și impozitele și salariile, astfel încât economia trebuie să funcționeze.

În toată perioada pandemiei am avut cele mai intense controale pe mijloacele de transport, împreună cu colegii noștri de la poliție..si a fost bine. In Arad nu ne-am confruntat cu probleme majore, cum s-a întâmplat în alte parcuri industriale din țară. Din nou vom intensifica această activitate cu rol preventiv.

Tot timpul am ținut un dialog cu zona industrială pentru fiecare situație în parte și am prioritizat anchetele epidemiologice. Am discutat – ori la sediul DSP, ori la sediul companiei – fiecare problema apărută. Ne-am gândit să facem și un laborator special pentru zona industrială dar… birocrația este așa de mare încât orice proiect moare în fașă și când o instituție se aproprie prea mult de privat, apar idei prin alte instituții.

Ne-am gândit să implementăm cu IT-iști din privat soluții IT de monitorizare a contacților în companii, astfel încât atunci când ai un pozitiv să ai instant traseul și contacții direcți… dar birocrația si legislația ucid orice urmă de inovație într-o instituție și mai bine nu faci nimic decât să încerci să schimbi ceva. Birocrația este ceva de neimaginat și este creată doar ca să nu poți să faci nimic. Nu poți să primești – pe instituție – bani de la MS pentru proiecte, dar nu poți să primești nici de la companii… absurd nu?

Noi, Aradul, am fost tot timpul pioneri in inițiative pentru că am fost primul județ lovit in plin de valul unul. Când am testat centrele de bătrâni nici măcar nu era legislație pentru așa ceva, apoi, după câteva luni, s-a introdus obligativitatea. Așa se întâmplă si cu “presiunea” de a digitaliza vama și uite că, după ce am fost “certați” deja, se lucrează.

Si e foarte bine că se întâmplă lucruri. Așa se va întâmplă și în zona industrială – suntem primii care am solicitat și o să se aprobe, firesc, cândva… Cândva, așa va fi și cu schimbarea de mentalitate, de legislație…

…doar că fiecare zi contează… și birocrația ucide vieți până la urmă, vieți ce pot fi salvate…iar lucrurile in Romania funcționează încet și foarte încet în instituții. Este nevoie de o revoluție legislativă în instituțiile publice. La noi, dacă inovezi parcă ești pedepsit, în alte țări măcar primești o diplomă dacă ai o idee”, a spus directorul DSP Arad, Horea Timiș.