Potrivit lui Mohammad Murad, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), în cursul săptămânii trecute, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a început să execute silit hotelurile şi restaurantele care nu şi-au plătit taxele şi impozitele.

„Noi, cei din industrie, aşteptam ca actuala criză să se termine în luna martie-aprilie, dar vedem că lucrurile se complică, şi mai mult, deja ANAF a început să facă executări silite. Adică ne închizi pe noi, măsuri peste măsuri, amenzi peste amenzi, dar vă dau şi un tort cu frişcă, vă executăm silit dacă nu plătiţi taxe şi impozite. Cred că avem un conflict major cu Guvernul.

Nu e vorba de domnul ministru, care ne-a asigurat de sprijinul său, dar cât poate şi dânsul, pentru că e vorba de bani, iar Ministerul Economiei n-are bani, banii sunt la Guvern şi la Finanţe”, a afirmat Mohammad Murad.

Operatorii HoReCa nu au bani pentru plata taxelor

Conform acestuia, sectorul HoReCa a intrat involuntar în grevă fiscală din cauza faptului că operatorii nu dispun de finanţele necesare pentru a-şi achita taxele.

„Suntem în grevă fiscală în mod spontan, pentru că nu avem de unde plăti. Şi atunci fiecare la locul lui. Iar noutatea de săptămâna asta sau de o săptămână: ANAF a început să facă executări. (…) Pe de o parte sunt băncile, pentru că eşti obligat să plăteşti băncii ratele bancare, pentru că ai fost iertat doar anul trecut, pe de altă parte este ANAF-ul, taxele şi impozitele locale.

Şi cu toate astea, vine domnul Arafat şi îmi spune: ‘de mâine închizi!’, aşa cum a făcut la Cluj: vineri au deschis restaurantele, s-au organizat că era Ziua Îndrăgostiţilor şi hai să aibă o gură de oxigen, iar azi dimineaţă au închis restaurantele din nou. Ce facem, ne jucăm alba neagra?”, a menţionat Murad.

Mohammad Murad „Nu suntem de acord cu ce se va întâmpla cu Bugetul”

Cu toate acesta, şeful patronatului din turism a menţionat faptul că decizia Guvernului de anulare a emiterii de tichete de vacanţă pentru anul 2021 va avea ca efect ieşirea a aproape 2 miliarde de euro din România.

„Nu suntem de acord cu ce se va întâmpla cu Bugetul, cu alte cuvinte vouchere de vacanţă nu vor mai exista. Există o propunere directă că voucherele nu vor mai exista pentru 2021. Dacă se anulează voucherele de vacanţă, asta înseamnă închiderea a peste 30-40 din unităţile hoteliere la nivel naţional, pentru că aceasta era singura lor gură de oxigen. (…) Dacă se scot voucherele de vacanţă, vorbim de 1,5 – 2 miliarde de euro care pleacă din România în străinătate”, a precizat Mohammad Murad.

Claudiu Năsui, Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, a declarat faptul că industria HoReCa a fost pusă la încercare în toată această perioadă şi a reuşit să supravieţuiască din resursele proprii, justificând astfel un anumit ajutor.

Cu privire la existenţa banilor necesari pentru susţinerea acestei industri, ministrul a spus că a solicitat „suma care a fost şi în lege şi în Ordonanţa de Urgenţă pe care a promovat-o, respectiv 2,5 miliarde de lei, dar deocamdată, există în această Ordonanţă credite de angajament de 2,5 miliarde de lei, dar credite bugetare de un miliard de lei, acesta fiind un punct ce va fi discutat în continuare”.