Disperați, unii primari au început să scrie anunțuri pe Facebook: căutăm medic de familie.

Postarea primește like-uri, însă, niciun doctor nu se încumetă să trateze pacienții din Hunedoara.

Potrivit Colegiului Medicilor Hunedoara, 9 cabinete din județ au rămas fără medic de familie.

Cei mai afectați sunt vârstnicii care, au nevoie de tratament și nu se pot deplasa pe distanțe foarte mari.

Hunedoara. Covid a lăsat județul medici de familie. Cine trebuie să ia măsuri

O statistică a Ministerului Sănătății arată că de la debutul pandemiei de Covid și până în luna ianuarie ac, 35 de medici de familie și două asistente din cabinete de medicină de familie au decedat din cauza infecției cu Covid.

Nouă dintre aceștia sunt din județul Hunedoara.

Colegiul Medicilor cunoaște situația și susține că nu poate avea control. Cei care at trebui să se zbată ar trebui să fie parlamentarii.

Aceștia susțin că trebuie gândite măsuri serioase de acces la sănătate. Pe de o parte, medicii nu sunt motivați financiar, pe de altă parte evoluția Covid este surprinzătoare.

Pentru fiecare caz de Covid pe care îl monitorizează primesc 105 lei. Unii dintre ei susțin că nicio sumă de bani nu este prețioasă în fața riscului la care se expun.

Cum se mobilizează medicii de familie

Când a lovit pandemia de Covid, cei mai mulți dintre ei nu știau nimic despre existența acestui virus. China li se părea mult prea îndepăratată, iar masca de protecție nu era noutate pentru ei.

Au ajuns, însă, să trăiască momente de panică, chiar tragice.

„ În fața morții, suntem toți vulnerabili. Eu am încercat să fac diferența dintre o răceală si simptomele acestui virus. Am încercat să îmi calmez și să îmi susțin pacienții. Din fericire, nu am avut pacienți decedati de Covid. Unii au rezistat eroic, alții au fost asimptomatici. I-am sfătuit să aibă grijă de imunitatea lor. Suplimente alimentare în mod ponderat, mișcare fizică, echilibru emoțional. Se vorbește foarte puțin despre aceste lucruri, dar sunt factori care întăresc imunitatea” , a precizat pentru EvZ Transilvania, Daniela David, medic de familie.