În fapt, Poliția Hunedoara a dat dovadă de exces de zel, rezultă din soluția instanței. Femeia a primit amendă 1200 de lei, o sumă mai mare decât pensia pe care o încasează, Ea a explicat magistraților că a fost nevoită să renunțe la masca de protecție, pentru a-și șterge ochelarii. Nu ar fi intenționat să intre în magazin fără mască. A făcut acest lucru, când nu erau persoane în preajmă.
Hunedoara. Cum a demonstrat o pensionară că a fost amendată inutil
Magistrații Judecătoriei Deva au stabilit că procesul verbal a fost întocmit legal, dar sancțiunea a fost exagerată. Astfel, au înlocuit amenda cu un avertisment scris.
Pentru mulți dintre pensionari, aflați în situații similare, inclusiv formularea unei astfel de contestații este o povară.
Ce speranțe ne dă premierul. Am putea să nu mai purtăm masca de protecție
Cea mai așteptată veste pentru români a fost anunțată de premierul României, Florin Cîțu. Oficialul Guvernului spune că am putea renunța la masca de protecție, după ce România ajunge la 10 milioane de persoane vaccinate anti-COVID.
În prezent, sunt peste două milioane. Această ipoteză este susținută și de un reprezentant al CNCAV
”Din punctul nostru de vedere, până când nu vom avea o acoperire vaccinală de 60-70% în populaţia întreagă. Cu cel puţin două doze, nu putem discuta despre lăsarea găzii jos. Deci, noi avem nevoie să ne spălăm pe mâini. Să purtăm frumos mască, să ne-o schimbăm la o oră jumate-două, ca să fim siguri că masca este în regulă, să o aruncăm la un recipient, nu pe jos, ci undeva unde este sigur. De asemenea, trebuie să avem grijă să ne vaccinăm. Cât timp populaţia nu va fi vaccinată, vom aveam foarte mari probleme. Cei care au o problemă cu vaccinarea, ar trebui să se gândească la cei care din păcate nu respiră fără oxigen, la familii care şi-au pierdut oameni dragi, mamă, tată, frate, soră, soţ şi au lăsat copii pe drumuri”, a spus Valeria Herdea, într-o intervenție la Antena 3.