Sute de turiști din Stațiunea Râușor, din Hunedoara, au avut parte de momente cumplite întrucât cabanele din apropierea pârtiei de schi au rămas ore bune fără curent electric. Astfel, aceștia au fost forțați să stea stea în frig și în întuneric.

Singura unitate care a avut totuși curent, a fost hotelul Râușor, acolo unde s-a organizat, potrivit martorilor, o masă festivă la care au participat și deputatul arădean Sergiu Bîlcea împreună cu vicepreședintele Consiliului Județean Arad, Răzvan Cadar, precum și alți șefi ai instituției arădene.

Hidroconstrucția, firma responsabilă cu furnizarea energiei electrice

Cabanele din stațiune au energia epectrică asigurată de către firma Hidroconstrucția, care are în proprietate și Hotelul Râușor.

Pe data de 30.01.2021, sutele de turiști veniți în taberele de schi au rămas în frig și beznă fără să fie informați de când anume va fi pornită electricitatea.

La Hotel Râușor, în cursul nopții de sâmbătă, instalațiile de încălzire și aparatura din bucătărie au fost pornite, moment în care s-a produs o suprasarcină la rețeaua care a cedat.

Sesizați, electricienii veniți să remedieze situația au avut grijă ca doar hotelul unde petreceau ștabii să beneficieze de curent, ignorând copii din cabanele îmghețate din împrejurimi., potrovit ziardearad.ro.

„La hotelul și restaurantul Hidroconstrucția toată încălzirea și bucătăria sunt pe curent electric. Sâmbătă noaptea au avut o masă festivă.

Au pornit încălzirea în ziua petrecerii și, văzând că nu le crește temperatura, au suplimentat cu aeroterme și calorifere electrice. S-a ars un cablu, care le alimenta hotelul și restaurantul. Au intervenit la cablu, ceea ce a dus la întreruperea curentului în stațiune.

Nu ne-au spus nimic. Ne-am descurcat care cum am putut cu generatoare. Din când în când, cupla din nou rețeaua, dar pentru perioade scurte. I-am întrebat pe oamenii care lucrau la transformator dacă se remediază problema și ei au spus că, în mod cert, se remediază.

Ei bine, ei, de fapt, ce au făcut? Mai au o linie de medie tensiune care le merge pe pârtie, pentru utilajele pe care le au acolo, cabluri, tunuri de zăpadă etc.. Au întors de acolo un fir ca să-și alimenteze la ei, unde aveau căldură și lumină. Apoi, echipa de intervenție a plecat. Moment în care ne-am scandalizat”, a relatat Călin Păcurar, administratorul unei pensiuni. 

Transformatorul ars va fi schimbat abia pe 4 sau 5 februarie

Probleme de acest gen nu au mai fost semnalate în ultimii ani la Râușor, astfel că, efortul de a încălzi restaurantul și hotelul Hidroconstrucția, care, de regulă sunt nefolosite, a produs inconvenientul de față.

„Nu aveau toți cabanierii stoc de benzină pentru generatoare. A trebuit să mergem la Hațeg după benzină. I-am contactat să-i întrebăm de ce nu ne dau curent. Răspunsul lor a fost că au plecat electricienii acasă, că nu se poate și că abia pe joi sau vineri va fi curent, dacă vor găsi un transformator.

Până acum, în Râușor s-a funcționat excelent, până au venit ei și au cuplat consumatorii lor. Momentul de vârf al consumului din Râușor este, negreșit, Revelionul, când toate cabanele sunt pline.

Ei bine, nu a fost nici măcar o variație de tensiune pe rețea. În clipa în care ei au cuplat toate aparatele de la hotel și restaurant, s-a ars transformatorul. Aroganța lor a făcut ca lumea să se inflameze. Au spus că abia vineri se rezolvă problema, în condițiile în care, este vacanța copiilor și sunt în jur de 300 de copii pentru tabere de schi, plus alți turiști. (…)

Așa cum au întors un fir de la pârtie să se alimenteze ei, puteau să mai întoarcă un fir să se alimenteze și stațiunea”, a conchis Călin Păcurar.

Oamenii au cerut ajutorul prefectului de Hunedoara

Văzându-se în beznă și frig, turiștii au cerut ajutorul prefectului județului Hunedoara, care a reușit să asigure într-un final, alimentarea electrică a stațiunii. Întrucât astfel de situații necesită o intervenție de urgență, acesta a apelat la ISU Hunedoara, care a adus un generator.

Hidroconstrucția neagă problemele semnalate

Adrian Mititelu, administratorul fiermei Hidroco strucția a precizat că nu sunt probleme legate de alimentarea cu electricitate a stațiunii, negând că pensiunile respective nu au beneficiat de curent în data de 30 ianuarie.

„Acum este, generatorul funcționează. La hotel am avut generator. Au avut toate cabanele curent, că așa a fost discuția de la început. Să-și ia fiecare generator și când nu-i curent… Am avut invitați la hotel, dar nu au fost cazați aici, au fost la pârtie și la restaurant”, a declarat Adrian Mititelu.