Avea 72 de ani și ultimul mandat l-a câștigat în septembrie 2020.

Deși se confruntă cu probleme de sănătate, a reușit să se facă iubit de cetățeni. A fost votat din 1996.

Potrivit Hunedoara Liberă, Mircea Pătrânjan s-a născut la 16 aprilie 1948, în județul Alba.

A fost de profesie inginer agronom.

Familia, prietenii și angajații Primăriei îl vor conduce pe ultimul drum, marți,9 februarie.

Hunedoara. Mircea Pătrânjan, cel mai longeviv primar din țară a decedat

Colegii de partid au transmis condoleanțe, imediat după aflarea veștii.

„ Cu profund regret, am aflat că astăzi, primarul comunei Romos, Mircea Pătrânjan, s-a stins din viață.

Mircea Pătrânjan a fost un om harnic, bun și priceput, apreciat de comunitate, de oamenii care i-au încredințat funcția de primar, fiind unul dintre cei mai longevivi primari din județul Hunedoara. Golul lăsat în urmă prin despărțirea de această lume nu poate fi acoperit de nimeni şi nimic.

Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar familiei îndurerate să-i dea mângâiere” , a transmis Laurențiu Nistor, președintele PSD Hunedoara.

Ce tactică folosea Pătrânjan pentru a fi pe placul oamenilor

Într-un interviu acordat Antena 3, Mircea Pătrânjan spunea că se face plăcut oamenilor, întrucât nu apelează la promisiuni, ci la fapte

“ Eu nu sunt de-al locului, m-am născut la Teiuş, iar romoşenii sunt mândri şi nu-i consideră de-ai lor pe venetici decât după ce trăiesc măcar 50 de ani printre ei. Dar pe mine m-au adoptat. Ca primar, nu poţi să le dai neapărat pâine, dar poţi să le dai utilităţi, să le faci viaţa mai uşoară şi îşi obţin ei pâinea apoi”, a declarat edilul Pătrânjan pentru sursa citată.