După ore întregi de căutări, a fost găsit fără suflare, în urmă cu puțin timp.

Tragedia din Hunedoara a început, duminică seară, când micuțul în vârstă de trei ani credea că se joacă. El a stat  nestingherit la mal, s-a dezechilibrat și a căzut.

„Pompierii au desfăşurat un dispozitiv de căutare a minorului cu sprijinul poliţiştilor, jandarmilor şi sătenilor. În jurul orei 00,00, trupul micuţului a fost găsit în apa râului, la aproximativ doi km de locul în care a dispărut. După culegerea primelor informaţii, poliţiştii au stabilit că minorul era însoţit de tatăl său când s-au deplasat pe malul râului Cerna, unde copilul a început să se joace, aruncând pietre în apă. La un moment dat, minorul s-a dezechilibrat, a căzut în apă şi a fost luat de apă, tatăl neputând să îl mai salveze”, a precizat ISU Hunedoara.

Copilul era însoțit de tatăl lui, la momentul accidentului. Polițiștii nu exclud ca acesta să fie anchetat pentru neglijență. Trupul copilului a fost preluat de Serviciul pentru Medicină Legală, pentru necropsie.