Traian Berbeceanu, fostul prefect al Capitalei, fost șef al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate(BCCO) Alba-Iulia, a devenit, de luni, 5 aprilie, administratorul public al orașului Deva.
Edilul Florin Oancea s-a arătat extrem de entuziasmat și crede că experiența lui Berbeceanu va fi un mare plus pentru cetățeni.
„Avem proiecte pe care vom începe să le implementăm din primăvara acestui an, vom continua procedurile de licitaţie pentru lucrările contractate pe fonduri europene şi guvernamentale . După aprobarea bugetului pe 2021, în aprilie, investiţii finanţate din bugetul local. Suma depăşeşte 100 de milioane de euro. Sunt zeci de astfel de proiecte şi dorinţa mea este ca toate aceste proiecte să le ducem la bun sfârşit într-o perioadă cât mai scurtă”, a declarat primarul municipiului Deva, citat de Agerpres.
Traian Berbeceanu s-a reprofilat. Ce funcție a primit
Fostul prefect al Capitalei, Traian Berbeceanu, spune că vrea să se implice în procesul de vaccinare anti-Covid, dar și în depunerea proiectelor pentru atragerea fondurilor europene.
„Vom fi bucuroşi să deschidem centre noi de vaccinare. În perioada imediat următoare voi cere colegilor din primărie să mă pună la curent cu proiectele aflate în derulare. Mă voi implica activ şi cu multă determinare în realizarea lor. Toate atribuţiile pe care le voi avea repartizate de către domnul primar le voi trata cu seriozitate. Voi face evaluarea acelor compartimente şi voi veni cu propuneri de eficientizare a activităţii”, aprecizat Berbeceanu, citat de Agerpres.
Primăria Deva, zguduită de un scandal de coprupție
În urmă cu doar câteva zile, Primăria Deva a fost „vizitată”, de procurorii DNA. În urma unei anchete pentru fapte de corupție, secretara generală a instituției, Laura Sârbu, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.
Este acuzată că a cerut 40 000 de lei mită unui om de afaceri, pentru eliberarea unor avize în mod fals.
Despre această situație, primarul Florin Oancea spune că nu a știut nimic.
„Este prima mea experienţă de acest fel, de când sunt primar. Nu am fost chemat niciodată la DNA, nici la Parchet, nici la Tribunal. E o situaţie neplăcută, trebuie să o recunosc. Nu m-am mai confruntat cu ea. Nu am ştiut, vă mărturisesc la modul cel mai sincer, şi nu ştiu dacă într-adevăr este aşa sau nu. De aceea, nu vreau să mă antepronunţ”, a menționat primarul municipiului Deva.