Născută în anul 1929, la Brașov, Doina Cornea a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, unde ulterior a și predat. Nemulțumită de regimul comunist, aceasta a ales să se stabilească acolo, unde a început să își scrie celebrele scrisori de protest, în număr de 30, la Radio România Liberă și ziarelor din Vest.

Potrivit acestora, Cornea denunța „sistematizarea” satelor din România, spulberarea bisericilor dar și politica dusă la extrem de către Ceaușescu. În scurt timp, așa cum era de altfel și de așteptat, atenția dictatorului a fost atrasă în mod negativ, motiv pentru care securitatea a supravegheat casa acesteia, iar securiștii au chemat-o la interogatoriu în bine cunoscutele beciuri, acolo unde au și altoit-o.

”Doi ani mi-au stat în poartă, ziua și noaptea. Nu securiștii – au pus miliţienii de la circulaţie, cu chipiu alb, ca lumea sau străinii să nu vadă că sunt păzită. Și ăştia, de la circulaţie, m-au bătut de câteva ori”, îşi amintea Doina Cornea într-un interviu.

Având în vedere faptul că s-a opus regimului comunist, aceasta a fost concediată din funcția deținută în facultate. Mai târziu, în anul 1987 în timpul revoluției de la Brașov, Doina Cornea a răspândit în luna noiembrie, împreună cu fiul ei Leontin, peste 150 de manifeste de solidaritate. În consecință, a fost arestată pentru o perioadă de două luni, iar mai apoi, arestată la domiciliu.

Ajunși la casa ei, de pe strada Alba Iulia din Cluj-Napoca, protestatorii împotriva regimului comunist au ajutat la eliberarea sa, în data de 21 decembrie 1989, iar ulterior, au luat-o pe pentru a fi participant activ la manifestația împotriva lui Ceaușescu, în ciuda faptului că în stradă se trăgea constant.

Odată cu victoria din Capitală, aceasta s-a alăturat Consiliului Frontului Salvării Naționale, însă după numai o lună, a ales să demisioneze din cauza faptului că nu era de acord cu transformarea acestuia în partid.

Din dorința de a uni opoziția democrată, în același an Doina Cornea a fondat Forumul Democrat Antitotaliar din România, fiind membră fondatoare a Grupului pentru Dialog Social și a Alianței Civice. În final, aceasta s-a alăturat partidului PNȚCD, în care a activat până la sfârșitul vieții.

La începutul anilor ’90 ea a devenit autoarea volumului „Puterea fragilității”, care a fost reeditată în anul 2006 de către Editura Humanitas. În cadrul operei sale, sunt incluse scrisorile deschise adresate fostului dictator, împreună cu scrisoarea destinată muncitorilor brașoveni, după revolta de la uzina Tractorul, din 1987. Totodată, Doina Cornea a tradus din franceză și numeroase volume de Mircea Eliade și Vladimir Ghika.

„Lupta mea nu s-a îndreptat, în esenţă, împotriva lui Ceauşescu, ci împotriva comunismului ca ordine socială. Am luptat împotriva unui sistem. Ceauşescu nu era decât un produs al sistemului. M-am străduit, realmente, să trăiesc ca şi cum frica nu ar exista, chiar dacă am resimţit-o destul de des.

Trebuie să rămânem liberi, să nu devenim robi ai fricii. Adevărul este că toţi aceşti ani au reprezentat pentru mine un bun exerciţiu, în fond. Mi-am spus: trebuie să trăiesc ca şi cum Securitatea nu ar exista”, mărturisea Doina Cornea, într-un alt interviu.

În 2009, întreaga ei activitate comunistă a fost atât recunoscută cât și onorată, primind astfel, Legiunea de Onoare a Franței în grad de Ofițer, dar și cea mai înaltă distincție a României, Ordinul „Steaua României” în grad de Mare Cruce, în anul 2000.

Doina Cornea și-a dat ultima suflare în anul 2018, la vârsta de 89 de ani.