Împreună cu bibliotecarii, casierii, coafezele, bancherii sau personalului din HoReCa, puşcăriaşii au fost incluşi în etapa a treia A, pentru a fi vaccinaţi prioritar. Conform Hotărârii de Guvern prin care strategia naţională de vaccinare a fost modificată, imunizarea acestora se va desfăşura înaintea populaţiei adulte neîncadrate în primele două etape a campaniei de vaccinare.

În cursul acestei săptămâni, Guvernul a luat hotărârea cu privire la modificarea strategiei de faţă, astfel că, imunizate vor fi şi:

  • Persoanele cu handicap şi însoțitorii acestora.
  • Persoanele fără adăpost.
  • Diferite ategorii din aparatul de stat.

Teoretic, vaccinarea populaţiei încadrate în cea de-a treia etapă urmează să fie iniţiată în luna aprilie. Cu toate acestea, autorităţile precizează că dacă România primeşte suficiente doze de vaccin, imunizarea ar putea începe mai devreme decât la data stabilită iniţial.

Etapa a treia – Populaţia generală:

Conform documentului adoptat de către Guvern, în etapa a treia A sunt încadrate următoarele categorii de persoane:

a) Persoane care își desfășoară activitatea în cadrul unor unități, operatori economici cu risc ridicat de infectare al personalului propriu și al persoanelor deservite, din următoarele domenii de activitate :

i) lucrătorii din Industria extractivă,

ii) lucrătorii din Industria prelucrătoare

iii) lucrătorii din Hoteluri și restaurante

iv) lucrătorii din domeniul de întreținere corporală, coafură și alte activități de înfrumusețare

v) lucrătorii din domeniul spectacole, activitati culturale și recreative.

vi) lucrătorii din sistemul financiar, bancar și din domeniul asigurărilor, cu precădere a celor care au contacte directe cu publicul și a celor care prestează servicii esențiale de plăți, administrare cont și investiții și operează infrastructuri critice naționale, precum și personalul critic de suport al acestora;

vii) persoanele cazate în centrele regionale de proceduri și cazare ale solicitanților de azil aflate în subordinea Inspectoratului General pentru Imigrări.

viii) persoanele cazate în centrele pentru cazarea străinilor luați în custodie pubIică aflate în subordinea Inspectoratului General pentru Imigrări;

ix) persoane private de libertate;

x) persoane care asigură infrastructura de comunicații;

xi) lucrătorii din domeniul muzeal și al colecțiilor publice;

xii) lucrătorii din biblioteci.

b) populaţia adultă, alte categorii decât cele prevăzute la punctele 1 și 2 de la litera C;

c) populaţia pediatrică, în funcţie de evoluţia epidemiologică şi de caracteristicile vaccinurilor aprobate pentru utilizarea la persoanele cu vârsta sub 18 ani.

„A fost introdusă etapa a treia A. Este o etapă intermediară, persoanele din sectorul privat care inițial ar fi trebuit să fie în etapa a doua vor fi acum în etapa a treia A. Sunt acele persoane care intră în legătură directă cu mai mulți cetățeni dar din privat, de exemplu personalul din bănci, supermarketuri, etc.”, a declarat premierul Cîțu miercuri, după ședința de Guvern.