Potrivit E-Distribuţie Banat SA, Zona de Medie şi Joasă Tensiune Arad, numărul întreruperilor care erau programate pentru efectuarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţie a înstalaţiilor şi reţelelor electrice, precum şi cele aferente posturilor de transformare, au fost reduse pentru diminuarea disconfortului clienţilor.
Astfel, lucrările respective au fost reduse în aşa fel încât, în picioare, au rămas doar cele absolut necesare asigurării capacităţii reţelei de furnizare şi alimentare cu energie electrică, în condiţii optime, potrivit prevederilor din cardul Decretului preşedintelui României cu numărul 195/16.03.2020, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 212/16.03.2020.
„Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora. Colaborăm cu autoritățile locale, dar și cu alte utilități, pentru a minimiza impactul”, au spus reprezentanții companiei.
Programul de întreruperi stabilit de către E-Distribuţie Banat SA
Pentru asigurarea capacităţii reţelei de funcţionare şi alimentare către clienţi în condiţii ideale, următoarele întreruperi vor fi efectuate, după cum urmează:
Ziua / Data |
Localitatea, strada afectată |
Orar |
|
Luni , 01 Martie 2021 |
Misca (p) -Ferme Sithfield Sintea Mare, SP ANIF Sintea Mare, Santana(p), str Aradului, Marasesti, Zarandului, Dunarii, Closca, Bistritei, Bicazului, M Viteazul, Rozelor, Bucegi, Ghioceilor, M Eminescu, T Vladimirescu, Micsunelelor, Oituz, 1Decembrie, I L Caragiale, Pacii, C D Gherea, Trandafirilor, Poetului |
09:00 – 17:00 |
Gurahont, Iosas, Fenis, Pescari, Valea Mare, Botesti, Mustesti |
10:00 – 14:00 |
|
Marţi , 02 Martie 2021 |
Agrisu Mare, Santana(p), str Aradului, Marasesti, Zarandului, Dunarii, Closca, Bistritei ,Bicazului, M Viteazul, Rozelor, Bucegi, Ghioceilor, M Eminescu, T Vladimirescu, Micsunelelor, Oituz, 1 Decembrie, I L Caragiale, Pacii, C D Gherea, Trandafirilor, Poetului |
09:00 – 17:00 |
Virfuri ,Avram Iancu, Poiana, Zimbru, Plescuta, Aciuta, Talagiu, Dumbrava, Gura Vaii, Vidra ,Lazuri, Grosi, Mermesti, Brazii, Iacobini, Secas, Mdrigesti, Hontisor |
10:00 – 14:00 |
|
Miercuri, 03 Martie 2021 |
Galsa(p), Santana(p), str Aradului, Marasesti, Zarandului, Dunarii, Closca, Bistritei ,Bicazului, M Viteazul, Rozelor, Bucegi, Ghioceilor, M Eminescu, T Vladimirescu, Micsunelelor, Oituz, 1Decembrie, I L Caragiale, Pacii, C D Gherea, Trandafirilor, Poetului |
09:00 – 17:00 |
Vasile Goldis, A. Iancu(Cermei), zona Pescarie Cermei |
10:00 – 15:00 |
|