În urma unor percheziţii la locuinţele inculpaţilor, procurorii DIICOT au identificat în cursul anului 2019, cinci culturi de cannabis pe malul râului Ilişua, zeci de kilograme de masă semi-uscată şi verde, 5 kilograme de macerat de cannabis, mai mult de un kilogram de masă uscată. dar şi suma de 15.000 de lei.

Iadul inculpaţilor s-a dezlănţuit pe 2 octombrie 2019

Procurorii DIICOT Bistriţa-Năsăud au dat buzna la locuinţele celor 4 bărbaţi pe data de 2 octombrie 2019. Acolo, aceştia i-au identificat pe Mureșan Radu Mircea, Matiș Sorin Mihai, Gotthard Istvan-Robert şi pe Săplăcan Doru Remus din comuna Uriu, toţi fiind suspectaţi de trafic de droguri.

“În fapt s-a reținut că, în cursul anului 2019, inculpatul M.M.S. a înființat, pe malul estic al râului Ilişua din județul Bistrița – Năsăud, două culturi de plante de cannabis, ajunse la maturitate cu înălţimi de 1,50 – 4 metri, în vederea obținerii din acestea, după recoltare şi prelucrare, a drogului de risc cannabis, care ulterior urma să fie comercializat.

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a reținut faptul că, la data de 30.09.2019, inculpatul M.M.S. împreuna cu inculpatul S.D.R. au procedat la recoltarea parțială a culturii de cannabis, pe care au transportat-o la locuințele acestora.

Cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare, la locuințele celor doi inculpați au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 181 de plante de cannabis în diferite stadii de creștere constituite în 5 culturi outdoor, reprezentând aproximativ 84 de kilograme de masă verde.

Totodată, au fost ridicate aproximativ 40 de kilograme de masă vegetală semiuscată, 1,15 kilograme de masă vegetală uscată și aproximativ 5 kilograme de macerat de cannabis.

De asemenea, au fost identificate un laborator indoor pentru creșterea plantelor de cannabis, o instalație pentru distilarea maceratului de cannabis și obținerea de ulei de cannabis, manuale de utilizare a instalațiilor, un uscător pentru plate de cannabis, cutii de fertilizatori, răsadniță, aparat de vidat și lipit, folii, grindere, telefoane mobile, înscrisuri cu valoare probatorie, precum și suma de 15.000 lei.

În cauză s-a stabilit faptul că, la săvârșirea faptelor a participat și inculpatul G.I.S. împreună cu inculpatul M.R.M”, se arăta într-un comunicat al DIICOT, din octombrie 2019.

Au fost arestaţi preventiv

Bărbaţii în cază au fost reţinuţi preventiv şi trimişi în judecată în martie 2020, fiind arestaţi la domiciliu. Totodată aceştia au încheiat cu procurorii acorduri de recunoaştere a vinovăţiei.

În cursul lunii octombrie 2020, Tribunalul Bistriţa-Năsăud s-a pronunţat pe fond, astfel că, Mureşan Radu a primit o sentinţă de 3 ani şi 5 luni cu executare, Săplăcan Doru și Gotthard Istvan au primit câte 2 ani și 4 luni de încarcerare, iar Matiş Sorin a fost trimis în spatele gratiilor pentru nu mai puţin de 2 ani şi 8 luni de zile, tot cu executare.

În faţa instanţei, cei patru bărbaţi au declarat faptul că au cultivat cannabis doar pentru consum propriu, aşteptându-se astfel la pedepse reduse cu suspendare, lucru care nu s-a întâmplat. În consecinţă, aceştia au atacat sentinţa la Curtea de Apel Cluj.

“Agricultori” iscusiţi

Înfiinţarea a două culturi de cannabis de către Matiş şi Săplcan “pe care le-au îngrijit până la ajungerea la maturitate”, pentru ca ulterior în septembrie să adune recolta împărţind în mod egal partea fiecăruia, a fost demonstrată de către procurorii DIICOT în rechizitoriu, în primăvara anului 2019.

Exact acelaşi lucru l-au făcut şi fraţii Mureşan şi Gotthard, aceştia cultivând, tot în acea perioadă, cannabis în grădina unui imobil aflat în Dej.

“(   ) ulterior au procedat la uscarea acestora și prepararea de muguri de cannabis pe care i-au deținut la această locuință în vederea valorificării ulterioare , cantitățile de cannabis fiind descoperte la data de 02.10.2019 cu ocazia percheziției domiciliare efectuate”, au arătat procurorii în rechizitoriu.

Conform aceleiaşi surse, în anul 2017 peste 50 de plante de cannabis au fost achiziţionate de către Mureşan. Acesta le-a dus la locuinţa sa unde le-a uscat şi, potrivit declaraţiilor sale oferite anchetatorilor, intenţia era de obţinere a uleiului de cannabis pentru consum propriu.

Ulei nu a produs, în schimb acesta a făcut din plantele uscate nenumărate ţigări pe care le-a împărţit unor amici şi fratelui său Martiş Sorin, în mod gratuit pentru o perioadă de doi ani de zile.

Pentru înfiinţarea unei culturi de cannabis, în 2019, Mureşan i-a oferit fratelui său aproximativ 100 de seminţe semănate în grădina din Dej. Odată ce plantele au răsărit, aceştia au luat o cantitate din „răsaduri” şi le-au dus la Săplăcean unde le-au plantat pe malul râului Ilişua, în apropierea comunei Uriu.

“Inculpatul Matiș Mihai Sorin s-a declarat ca fiind consumator al drogului de risc cannabis. În primăvara anului 2019, inculpatul, împreună cu fratele său, inculpatul Mureșan Radu Mircea au hotărât să cultive cannabis.

Inculpatul a declarat că intenționau să producă ulei de cannabis pe care să îl comercializeze, dar nu au produs până în prezent astfel de ulei și nu dețin autorizație în acest sens. La perchezițiile domiciliare efectuate în data de 2.10.2019 nu au fost descoperite instalații pentru producerea uleiului.

După ce a primit de la fratele său, inculpatul Mureșan Radu Mircea semințe de cannabis, inculpatul Matiș Mihai Sorin a înființat o cultură indoor de cannabis.

După ce plantele au crescut, acesta le-a transportat pe un teren de pe albia pârâului Ilișua, unde le-a plantat, înființând astfel o cultură outdoor pe care apoi a îngrijit-o, în vederea recoltării acestora la maturitate, pentru extragerea drogului de risc cannabis.

În această activitate, inculpatul l-a antrenat și pe inculpatul Săplăcan Doru Radu care s-a ocupat de îngrijirea culturii astfel înființate. Cei doi inculpați, la data de 30.09.2019 au recoltat o parte din plantele de cannabis astfel cultivate, pe care le-au transportat la locuințele acestora.

Cu ocazia perchezițiilor efectuate la locuințele inculpaților la data de 2.10.2019, au fost găsite cantități însemnate de plante de cannabis și de muguri de cannabis. Inculpații nu sunt autorizați să cultive cannabis în vederea obținerii de ulei iar la perchezițiile efectuate nu au fost identificate instalații de producere a uleiului.

În acest context instanța reține că inculpații au cultivat cannabis în vederea comercializării acestuia, după ajungerea plantelor la maturitate”, au mai arătat procurorii în rechizitoriu.

Au cumpărat aparatura necesară

Împreună cu Mureşan, Gottehard au cumpărat diverse instrumente necesare cultivării cannabisului, informându-se din mediul online despre modalitatea de creştere, dar şi de înmulţire, a plantelor de faţă.

“Tot împreună, cei doi inculpați au creat în imobilul menționat un laborator clandestin pentru creșterea, prelucrarea și prepararea cannabisului – descoperit la percheziție domiciliară.

În perioada cuprinsă între începutul anului 2019 și data efectuării percheziției, 2.10.2019, cei doi inculpați au cultivat în aceste condiții aproximativ 250-300 de plante pe care le-au recoltat după ce acestea au devenit mature, obținând astfel aproximativ 1,5 kg muguri de cannabis.

Din această cantitate, inculpatul Gotthard Istvan-Robert – cel care locuia în imobil și se ocupa îndeaproape cu cultivarea, creșterea și recoltarea cannabisului, i-a remis inculpatului Mureșan radu Mircea cantitatea de aproximativ 250 de grame de muguri de cannabis, urmând să îi predea și alte cantități.

Din probele cauzei rezultă că inculpatul Gotthard Istvan-Robert a fost cel care s-a ocupat în proporție determinantă de cultivarea plantelor de cannabis, îngrijirea acestora, recoltarea, uscare a și depozitarea mugurilor de can abis.

Cu toate aceste, din probele dosarului rezultă că și inculpatul Mureșan Radu Mircea l-a ajutat pe inculpatul Gotthard Istvan-Robert la aceste activități, cu atât mai mult cu cât la găzduit pe acesta din urmă și împreună au hotărât să cultive cannabis în acea locație. De altfel, inculpatul Mureșan Radu Mircea a fost cel care a achiziționat materialele necesare cultivării, extragerii, uscării plantelor.

Inculpatul Gotthard Istvan-Robert, ulterior uscării plantelor și depozitării mugurilor de cannabis, i-a predat inculpatului Mureșan Radu Mircea o parte din cantitatea obținută, la momente la care acesta mergea la locația unde se aflau drogurile – locație folosită în exclusivitate de inculpatul Gotthard Istvan-Robert”, au mai arătat anchetatorii.

Instanţa nu le-a dat crezare

În ciuda faptului că au declarat că au cultivat cannabisul doar pentru consum propriu şi cu toate că au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, instanţa bistriţeană nu a reuşit să îi creadă pe cei patru.

“Având în vedere faptul că cei patru inculpați nu sunt autorizați să cultive cannabis în vederea obținerii de ulei, precum și cantitatea însemnată din drogul de risc canabis, respectiv: 12.185,26 grame cannabis; 42.789.4 grame fragmente de plante de cannabis; 3.645,8 grame fragmente vegetale care conțin tetrahidrocanabinol; 2,1 gr semințe de cannabis; 6825 ml. lichid – care conține tetrahidrocanabinol , dar și faptul că, deși inculpații au fost chestionați asupra aspectului privind consumul personal de droguri, în afara inculpaților Mureșan Radu Mircea și Gotthard Istvan-Robert s-a dovedit că niciunul dintre ceilalți doi inculpați nu a putut face dovada consumului propriu de canabis , se va reține intenția acestora în punerea în vânzare, vânzarea, distrib uirea sau livrarea cu orice titlu a drogului de risc canabis.

Instanța apreciază că această intenție rezultă din numărul mare de obiecte corp delict descoperite cu ocazia perchezițiilor efectuate la locuințele inculpaților – respectiv grindere folosite la porționarea drogurilor, ambalaje folosite la droguri, care denotă fără putință de tăgadă că cei patru inculpați au efectuat acte privind traficul de droguri, întrucât doar pentru consumul propriu nu este nevoie de atât de multe ambalaje, cântare, grindere și de o așa mare cantitate de substanță – fiind imposibil consumul în timp scurt al acesteia.

Raportat la probele administrate în cursul urmăririi penale, coroborate cu declarațiile de recunoaștere a comiterii faptelor deduse judecății date în ședința publică din data de 15.07.2020 prin care inculpați au recunoscut acuzațiile și au relatat că au săvârșit faptele în modalitatea descrisă în rechizitoriu, instanța reține în sarcina acestora săvârșirea infracțiunilor pentru care sunt trimiși în judecată.

Cu ocazia perchezițiilor efectuate la locuințele inculpaților la data de 2.10.2019, au fost găsite, pe lângă cantitățile mari de cannabis, un laborator clandestin indoor pentru creșterea cannabisului, o instalație pentru distilarea maceratului de canabis și obținerea de ulei de cannabis, manuale de utilizare a instalațiilor, un uscător pentru plante de cannabis, cutii fertilizatori, răsadniță, aparat de vidat și lipit, folii, grindere, precum și suma sumei de 6.950 de lei, 1800 de euro și 100 USD aparținând inculpatului Matiș Mihai Sorin și suma de 600 de lei aparținând inculpatului Mureșan Radu Mircea”, a precizat instanța în motivare.

Au zbârcit-o în apel

Aşa cum am amintit anterior, cei patru inculpaţi au atacat sentinţa Tribunalului Bistriţa-Năsăud la Curtea de Apel Cluj.

Însă, aceştia nu au fost singurii care au atacat cu apel, ci şi procurorii DIICOT, fiind nemulţumiţi de sentinţele blânde, motiv pentru care au cerut pedepse mai mari. Ei bine,DIICOT a câştigat, întrucât magistraţii clijeni au mărit pedeapsa celor patru „fermieri”.

Astfel, în data de 19 ianuarie 2021, Matiș Mihai Sorin a primit 3 ani de închisoare, Mureșan Radu Mircea a primit 3 ani, 11 luni și 10 zile de puşcărie, iar Gotthard Istvan-Robert și Săplăcan Doru Remus au fost trimişi după bare pentru 2 ani și 7 luni de închisoare.

Pe 20 ianuarie, toți patru inculpaţi au fost întemniţaţi.