Incendiu violent la o cabană cu parter și etaj, în zona Cotu Donului. Pompierii brașoveni au intervenit prompt

Un incendiu violent a izbucnit, în această dimineață, la o cabană cu parter și etaj, în zona Cotul Donului. Pompierii militari brașoveni au intervenit prompt. Cabana este afectată aproape în totalitate și nu există decât pagube materiale. În momentul izbucinirii incendiului nu erau persoane cazate în interior. Până acum nu sunt anunțate victime.

„Acționăm cu 5 autospeciale de stins incendii cu apă și spumă, o autospecială de lucru la înălțime, un echipaj SMURD. În cabană nu se aflau persoane cazane și nu sunt anunțate victime. Clădirea arde în totalitate. Echipajele prezente la fața locului depun toate eforturile pentru localizarea incendiului, deoarece există posibilitatea extinderii la pădurea din apropiere”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, plt. maj. Luiza Dănilă, conform mytex.ro .

Intervenția pompierilor a avut loc deosebit de prompt, dar încă de la sosirea lor flăcările se manifestau violent la toate nivelurile cabanei. Eforturile echipajelor de pompieri s-au concentrat pe localizarea și limitarea incendiului, deoarece exista pericolul extinderii flăcărilor la pădurea din apropiere.

”Clădirea arde în totalitate. Există posibilitatea extinderii la pădurea din apropiere”, au declarat reprezentanții ISU Brașov

„Clădirea arde în totalitate. Echipajele prezente la faţa locului depun toate eforturile pentru localizarea incendiului, deoarece există posibilitatea extinderii la pădurea din apropiere”, au precizat reprezentanţii ISU Braşov.

Intervenția pompierilor este încă în desfășurare. Cauzele izbucnirii incendiului vor fi stabilite cu certitudine abia după stingerea completă a acestuia. Deocamdată nu a fost lansată vreo ipoteză în acest sens, fiind posibile o mulțime de scenarii care puteau conduce la acest deznodământ.

În acest sezon de iarnă, un număr descumpănitor de mare de incendii a avut loc în toată țara. Cauzele principale sunt cunoscute, de regulă, pompierilor. Inspectoratele județene de pompieri au realizat comunicate eriodice și utie în acest sens, dar se spune că omul nu se învață decât pe propria piele. Dacă nu este vorba de o mână criminală, atât sistemele vechi de încălzire, cât și cele moderne au nevoie de supraveghere și de condiții optime.