Incendiu de proporții la spitalul ”Matei Balș” din București. Trei pacienți au decedat carbonizați și cel puțin una este resuscitată în stare gravă

Incendiu de proporții la spitalul ”Matei Balș” din București. În această dimineață, flăcările au cuprins parterul unui corp de clădire al renumitului spital și a fost declanșat ”planul roșu”. Trei pacienți au decedat carbonizați și cel puțin o persoană este resuscitată în stare gravă. În clădire existau aproximativ o sută de persoane.

Apelul la 112 a fost făcut la orele 5:05 de la spitalul Matei Balș, iar primul echipaj de intervenție a sosit la fața locului la orele 05:15.

Ministerul Sănătăţii anunţă că trei persoane au decedat în urma incendiului izbucnit vineri dimineaţă la Institutul de boli infecţioase ”Matei Balş” din Capitală, relatează Agerpres .

”Din păcate, au fost găsite primele victime. Trei persoane carbonizate şi o alta aflată în resuscitare”, se arată într-o informare a Ministerului Sănătății .

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, este în drum spre spital. Incendiul a fost stins la această oră, dar fumul înnecăcios este încă în manifestare și îngreunează intervenția echipajelor de salvare. Pacienții răniți au fost preluați de ambulanțele SMURD.

Raed Arafat, șeful DSU, care a ajuns deja la sediul spitalului ”Matei Balș” a făcut primele declarații pentru Digi24

Într-o declarație pentru Digi24, Raed Arafat, șeful DSU, care a ajuns deja la sediul spitalului ”Matei Balș”, a spus că este marcat de incendiu și că dacă inițial s-a crezut că nu sunt victime, momentan este oficial că au decedat trei pacienți. El a mai spus că se intervine cu toată capacitatea pentru restabilirea situației și pentru minimalizarea tuturor pierderilor materiale la spitalul ”Matei Balș” din Capitală.

Sursa incendiului nu este cunoscută momentan, dar se presupune că o cauză de luat în seamă serios este suprasolicitarea rețelei electrice interne a spitalului. Incendiul de la ”Matei Balș” se adaugă unui bilanț negativ în România din acest punct de vedere. De tristă amintire este și incendiul de la spitalul din Piatra-Neamț.

Aceste regretabile incendii reflectă vulnerabilitățile sistemului medical din România și demonstrează că nu suntem pregătiți pentru evenimente majore de acest gen.

Update – patru persoane decedate în incendiul de la Matei Balș