Mai multe zone din țară, cerul va fi noros și se vor înregistra precipitații slabe, sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla moderat, cu intensificări în general între 45-55 km/h.

Conform Administrației Naționale de Meteorologie ( ANM), la munte vor predomina ninsorile, cu precădere în Carpații Orientali. Vântul va sufla cu 60-90 km/h, iar peste crestele Carpaților Meridionali va atinge viteze de peste 90 km/h, în prima partea a zilei.

Cerul va fi variabil spre parțial noros în restul teritoriului. Vântul va sufla slab și moderat, iar maximele se vor încadra în general între 4 și 12 grade Celsius.

Temperaturile sunt normale pentru începutul lunii martie, minimele vor fi cuprinse între -5 și 2 grade Celsius. Pe timpul nopții, în anumite zone din țară, se va instala ceața.

Prima zi de primăvara vin și Babele

Conform tradiției românești, o dată cu prima zi de primăvară vin și Babele din Martie. În această lună, românii își aleg ,,baba”. Tradiția spune că fiecare român își alege o zi și  în funcție de cum va fi vremea în ziua aleasă așa va fi anul care urmează.

Mitul babelor are legătură cu legenda despre Baba Dochia, cu 1 Martie și cu mărțișorul.

Conform ANM, în perioada 1 martie-8 martie, temperaturile vor fi în jurul celor specifice acestui interval în toata țara. Precipitațiile vor fi deficitare în toate regiunile. În zonele montane din jumătatea vestică a țării se vor înregistra precipitații de ploaie și ninsoare.

În perioada 8 martie-15 martie, în toată țara, temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă. Precipitațiile vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval. În regiunile extracarpatice precipitațiile vor fi cu o tendință ușor deficitară.

Începutul primăverii vine cu temperaturi reci pentru această perioadă a anului, iar în zonele montane se vor înregistra, pe alocuri, precipitații slabe de ninsoare.