Născută la data de 15 mai 1996, sportiva a fost crescută de către unchiul și mătușa ei, pe care îi consideră drept „mamă și tată”.

”Mama naturală avea 16 ani când m-a născut, dar a avut alegerile ei. Câteva luni am fost crescută de bunicul, iar până într-un an am fost adoptată de mătușa și de unchiul meu”, a povestit vicecampioana europeană, pentru ziarul Libertatea.

A început să „se bată” de la șapte ani.

Cariera sportivă a campioanei a început încă de când aceasta era elevă în la școala de artă, la pian.

„Am fost o dată la sală și mi-a plăcut, prima dată ca joacă, a fost OK. Apoi mereu ziceam: ”Mami, pot să ies și eu în fața blocului” – știam deja ceasul, mă uitam la cât trebuie să merg, și mergeam la antrenament”, mai povestește luptătoare.

Printre multele medalii obținute de către aceasta, se numără și 3 medalii de aur la juniori, precum, două medalii de argint și o medalie de aur la tineret. În anul 2013 a obținut medalia de bronz la mondiale și locul V la europene de juniori. De asemenea, tot în același an a ieșit și vicecampioană europeană la cadeți. În 2019, a cucerit aurul la Campionatele Europene de lupte pentru seniori.

„Atunci am arătat că am lucrat foarte mult și am vrut medalia și am reușit (…). În același an, 2013, la Mondialele de cadeți, am luat medalia de bronz și locul V la europenele de juniori. E o regulă, când ești ultimul an de cadeți deja ai dreptul să te duci la juniori. În 2014, am luat medalia de bronz la Europenele de juniori și locul V la Mondiale. Următorul an, la fel, bronz și locul V la Europenele de Tineret. Iar anul acesta am luat medalia de aur”, spune Incze.

Organizată chiar în Ajunul Crăciunului, la la Sala Sporturilor „Szabo Kati”, directorul Clubului Sportiv Municipal, domnul George Carcadia, împreună cu directorul Direcției Județene de Sport și Tineret Covasna, Marius Tiron, și subprefectul județului, Cosmin Boricean. a premiat într-un cadru restrâns pe toți sportivii din județ care pe parcursul anului curent au înregistrat rezultate excepționale.

Cosmin Boricean a ținut să transmită din partea Prefecturii Covasna, felicitări pentru performanțele realizate, și totodată, acesta și-a exprimat speranța ca anul 2021 va fi unul care le va permite sportivilor să participe la și mai multe competiții.

„Observ că sunteți mulți sportivi care vă regăsiți în fiecare an pe lista câștigătorilor, ceea ce înseamnă că desfășurați o muncă foarte bună, aveți continuitate și trebuie să vă felicităm atât pe voi, cât și pe antrenorii care vă îndrumă și vă pregătesc pe parcursul întregului an.

Din păcate, din cauza situației epidemiologice, în acest an nu reușim să vă sărbătorim cum ar trebui, într-un altfel de cadru, dar să sperăm că anul viitor vom putea să stăm împreună, mai apropiați și, de asemenea, că veți putea participa la mai multe competiții decât anul acesta”, a declarat subprefectul Cosmin Boricean.

În premieră, locurile doi și trei în topul celor ,ai buni sportivi din județ, au fost ocupate de către cicliști Szabó Norbert și Madaras Dániel, legitimați la Clubul Sepsi-SIC.

Vasile-Ruț Cristina, cea mai bună sportivă din cadrul CSM Sfântu Gheorghe

De asemenea, evenimentul de față a reprezentat și premierea antrenorilor Clubului Sportiv Municipal, împreună cu cei mai buni 10 sportivi. Astfel, primele trei poziții au fost ocupate de către Vasile-Ruț Cristina (Atletism), Andrei Roxana (Lupte libere) și Vasile Daniela (Atletism).