Pentru buna desfășurare a recensământului din 2021, Statul dispune de suma de 392.655.000 de lei. În România, ultima acțiune de acest gen a avut loc în urmă cu nouă ani de zile, în 2011, în perioada în care populația stabilă a țării înregistra un număr de 20.121.641 de persoane, dintre care, 10.333.064, adică un procent de 51,4%, era reprezentat de către femei.

Recenzarea din 2021 a locuințelor și populației se va face în regim etapizat, astfel:

  • În perioada iulie-noiembrie 2021 se va desfășura, etapizat, recenzarea populaţiei
  • Între lunile august și septembrie 2021 se realizează colectarea on-line a înregistrărilor individuale şi a celor referitoare la gospodării, locuinţe şi clădiri – autorecenzarea on-line.

Ordonanța de urgență cu numărul 19 din 4 februarie referitoare la organizarea și susținerea recensământului populației țării și, totodată a locuințelor de pe teritoriul României în anul curent, prevede obligativitatea recenzării, după cum urmează:

  • Persoanelor cu cetăţenie română, străină sau fără cetăţeni, cu reşedinţa obişnuită în România.
  • Persoanelor cu cetăţenie română, cu domiciliul în România, dar cu reşedinţa în altă ţară Pentru o perioadă mai mică de 12 luni.
  • Persoanelor cu cetăţenie română care sunt membri ai personalului misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României în străinătate.
  • Membrii forţelor armate naţionale staţionate în restul lumii.
  • Personalul naţional al bazelor ştiinţifice naţionale stabilite în afara teritoriului geografic al ţării.
  • Persoanele de cetăţenie română care sunt membri ai echipajelor navelor de pescuit, altor nave, aeronave şi platforme plutitoare operând parţial sau în întregime în afara teritoriului economic.

Persoanele care se regăsesc în categoriile enumerate mai sus au obligativitatea de a lua parte la recensământ. De asemenea, acestea sunt nevoite să ofere autorităților absolut toate informațiile solicitate, altfel, refuzul acestora va fi sancționat contravențional.

Potrivit OUG 19 următoarele fapte săvârșite de către persoanele fizice sunt considerate contravenții:

  • Împiedicarea persoanelor implicate în acţiunea de recensământ pentru efectuarea înregistrărilor ce fac obiectul recensământului în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă sau a desfăşurării, în orice mod, a lucrărilor recensământului.
  • Refuzul furnizării informaţiilor solicitate sau furnizarea de date eronate sau incomplete.

Amenzile aferente contravențiilor de față se ridică la sume cuprinse între 1.000 și 3.000 de lei.