A strâns în cartea „Noaptea dreptății românești 2009-2020”, informații valoroase despre sistemul de justiție aflat sub conducerea mai multor minștri precum Rodica Stănoiu, Monica Macovei,  Cristian Diaconescu.

Despre aceasta, fostul magistrat susține că poate fi considerată o carte de Drept.   Are inserate informații juridice explicate pe înțelesul tuturor.

Interviu-eveniment. Ce ascunde, de fapt, SIPA

Despre arhiva SIPA , puțini oameni din sistemul de justiție au curajul să arate  cum informațiile despre zeci de procurori și judecători au fost folosite ca o formă de control a  Justiției.

Acesta a mărturisit jurnalistului Dan Andronic, cum o comisie de la Ministerul Justiției, condus de Monica Macovei, la acea vreme, a venit să sigileze arhiva Direcției Resurse Umane

Fostului magistrat i s-a părut un abuz de netolerat

„Ceea ce pot eu sigur să vă spun este că după sosirea doamnei Macovei la minister în decembrie 2004, am fost sunat aproape de miezul nopții de directoarea mea adjunctă de la Resurse Umane.   Mi-a spus că o comisie formată din 3 oameni, printre care și Cristi Dănileț și care era consilier al doamnei Macovei. (…) Mi s-a comunicat că ne-au sigilat birourile direcției de Resurse Umane. Și am întrebat dacă e vreo problemă și mi s-a spus că nu.

Ion Popa „Eu am considerat la vremea respectivă ca fiind un abuz”

În ceea ce privește activitatea DNA, bazată în mare parte pe protocoalele cu SRI, declarate nelegale,  magistratul Popa spune că s-au folosit de cei mai mici procurori pentru a-i manevra să ancheteze discreționar.

Magistrații au reclamat public cum au fost filați, amenințati cu arestarea

„Legea 247 a permis aducerea peste noapte și peste rând a unor procurori de la talpa organizării judiciare, de la parchetele de pe lângă judecătorii, la nivelul central, Parchetul General, direcțiile înființate atunci DNA și DIICOT și chiar la conducerea lor, exemplul cel mai elocvent fiind Laura Codruța Kovesi”, a declarat Ion Popa.

Interviul-eveniment EvZ poate fi citit integral aici