În interviul acordat Evenimentului Zilei, fostul magistrat vorbește despre cum România a preluat un model de control a Justitiției din afară.

Un exemplu concret este cel al DNA. Acest lucru s-a reflectat în modul în care procurorii au făcut anchete. Pe unii i-au luat, pe alții nu, spune Ion Popa.

 

Interviu-eveniment. Fostul judecător Ion Popa, despre  „Experimentul Justiția Română”

Mai jos puteți citi un fragment din interviul realizat de jurnalistul Dan Andronic cu fostul judecător Ion Popa.

Să ne uităm la reacția Uniunii Europene prin toate instituțiile sale. Evident că de afară vine. Uniunea Europeană a reacționat extrem de agresiv, de dur, am putea spune și incorect, din punctul meu de vedere, față de modificarea legilor justiției, spre exemplu. Nu putea cineva din interior, oricât ar fi el de președinte, nu ar putea să influențeze o întreagă entitate de instituții europene care toate să vină în același sens și să ajute, massmedia europeană. Tot ce a apărut în media europeană a fost pro președinte, pro inițiativele președintelui, contra guvernării care a modificat acele legi.

Ion Popa, despre mecanismul de funcționare a DNA

Este unul din principiile de funcționare ale DNA, justiția selectivă în sensul că i-a luat pe unii și nu i-a luat și pe alții. Iar această chestiune că îl iei pe afeceristul român sau pe un om politic român, dar nu spui de cel care a dat mită.

Întregul interviu poate fi citit aici.