Primarul municipiului Bistrița, domnul Ioan Turc, s-a întâlnit cu administratorul public Ioan Peteleu și cu reprezentanți ai Ordinului Arhitecților pentru a dezbate problema locuințelor colective mici și PUG

”Împreună cu administratorul public, Ioan Peteleu, am avut o întâlnire cu un grup de reprezentanți ai Ordinului Arhitecților, discuțiile fiind axate pe situația locuințelor colective mici la nivelul municipiului, dar și pe chestiuni privind Planul Urbanistic General.

Deoarece genul acesta de întrevedere are loc după mulți ani în care arhitecții bistrițeni au fost ignorați de administrația locală, am convenit din start că este necesară instituționalizarea relațiilor dintre specialiștii acestui domeniu și municipalitate” a precizat Ioan Turc

Solicitările primarului

Acesta a menționat că a cerut ca Ordinul Arhitecților să înainteze propuneri Comisiei Tehnice de Urbanism și a solicitat sprijin și expertiză cu privire la problema locuințelor colective mici.

„Am solicitat ca Ordinul Arhitecților să facă propuneri pe componența Comisiei Tehnice de Urbanism, neexistând nicio restricție referitoare la numărul membrilor.

De asemenea, am cerut sprijin și expertiză în ce privește problematica locuințelor colective mici, dar și participarea la dezbaterea despre Planul Urbanistic General, plus unele soluții pentru criza iminentă a locurilor de parcare, odată cu derularea unor proiecte urbanistice.

Totodată, am propus și a fost agreată ideea de a se cere un aviz al Comisiei Tehnice de Urbanism pentru solicitările de PUZ, iar procedura de aprobare a Planurilor Urbanistice Zonale va avea obligatoriu și o etapă de dezbatere publică.

Întâlnire apreciată de toți participanții la discuție

Conform primarului, cei prezenți la discuție au prezentat un real interes în ceea ce privește consultarea acestora pe proiectele de arhitectură citadină. Totodată, aceștia au fost încântați de inițiativa primarului de a îi invita la acest dialog deschis.

„Interlocutorii au apreciat invitația la dialog și și-au manifestat deja susținerea și acordul pentru a fi consultați pe toate proiectele referitoare la arhitectura citadină”, a mai spus Ioan Turc.