Primarul Ioan Turc a anunţat faptul că pe tot parcursul lunii viitoare, străzile din Bistriţa vor fi spălate, igienizate, rigolele vor fi curăţate, iar deşeurile reciclabile vor fi adunate în platforme îngropate de tipul celei instalate pe strada Petre Ispirescu.

Ioan Turc s-a întâlnit cu liderii Supercom şi ADI Deşeuri

”Am avut o nouă întâlnire cu conducerile Supercom și ADI Deșeuri, pentru a găsi soluții de îmbunătățire a curățeniei în municipiu și, prioritar, a colectării selective. Am remarcat niște pași în direcția bună, mai ales dinspre operatorul de salubritate, fiind vizibile progrese în sectorul stradal.

Totodată, am comunicat faptul că, prin Administrația Fondului de Mediu, vom derula un proiect de implementare a platformelor îngropate cu sistem hidraulic pentru gunoiul menajer”, spune edilul șef.

Conform lui Ioan Turc, cu privire la deşeurile de natură reciclabilă, în urma elaborării unor anumite analize de oportunitate, acestea vor fi preluate fie prin intermediul aceluiaşi sistem subteran (însă cu un număr extins de pubele), fie în mult cunoscuta variantă supraterană, în tarcuri delimitate, cu acces doar pentru locuitorii zonei,

Astfel, curăţenia pe timp de primăvară în judeţul Bistriţa va reprezenta o campanie care se va efectua în toată luna aprilie şi va cuprinde, cu sprijinul comunităţii şi cel al lui Supercom, igienizarea extinsă, spălarea străzilor şi curățarea rigolelor, ”într-un cuvânt, o adevărată curățenie de Paști”.

Cristian Niculae, dispus să ajute la salvarea conceptului de management integral al deşeurilor

Primarul Bistriței a mai subliniat următoarele:

”Noul director executiv al ADI Deșeuri, Cristian Niculae, și-a exprimat disponibilitatea de a contribui la salvarea conceptului de management integrat al deșeurilor, deoarece pe toate segmentele de funcționare a sistemului actual sunt mari deficiențe, mai ales în privința colectării selective, nefiind exclusă nici componenta coercitivă.

Pentru municipiul Bistrița, va fi organizată o campanie particularizată de conștientizare și mediatizare a avantajelor reciclării deșeurilor colectate selectiv, deoarece până acum vechile acțiuni de popularizare, derulate de ADI Deșeuri, nu și-au atins ținta. Rămâne să continuăm a prioritiza și fundamenta, în reuniunile următoare, toate activitățile menite să asigure un nivel superior de salubrizare în municipiul Bistrița”.