Oficialii USR PLUS au amenințat că nu îl vor mai susține pe premierul Florin Cîțu, cel care s-a văzut nevoit să preia conducerea interimară la Sănătate, după ce Dan Barna a refuzat.

„Demiterea ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, este o decizie unilaterală și imatură a premierului Florin Cîțu. Aceasta   pune sub semnul întrebării capacitatea domniei sale de a conduce un guvern de coaliție funcțional. A luat o decizie în mod unilateral, ceea ce este împotriva spiritului în care am format această Coaliție de guvernare. De la bun început am decis să lucrăm în echipă pentru a reforma România și până azi așa au fost luate deciziile comune.

Din acest moment, Florin Cîțu nu mai are susținerea Alianței USR PLUS pentru rămânerea în funcția de prim-ministru” , a transmis USRPLUS prin intermediul unui comunicat de presă.

Iohannis intervine în scandalul momentului. Liberalii și UDMR îl susțin pe Cîțu

Liderii PNL au precizat că Florin Cîțu are toată susținerea pentru guvernare. Pe ultima sută de metri, vicepremierul Kelemen Hunor a menționat că UDMR îl susține, de asemenea, pe Cîțu, deși cu numai o zi în urmă declara că parlamentarii maghiari îi sunt fideli lui Vlad Voiculescu.

Ludovic Orban, președintele PNL, susține că varianta PNL-USRPLUS este optimă pentru guvernare. Liberalii vor guvernare cu USRPLUS, dar cu un alt nume la Ministerul Sănătății.

Ce poate face Iohannis?

Întrucât președintele are și rolul de mediator al partidelor politice, ar putea acționa la fel cum s-a întâmplat în cazul aprobării bugetului.

Întâlnirea cu liderii coaliției va avea loc, cel mai probabil, azi, 15 aprilie și se va încerca escaladarea unei crize politice fără precedent.

România traversează una dintre cele mai grele perioade, generată de pandemie. Sănătatea este puternic afectată, iar numirea unui ministru agreat de actualul Guvern este absolut necesară.

Reamintim. Vlad Voiculescu a fost demis din funcția de ministru al Sănătății, miercuri, 14 aprilie. I s-a reproșat proasta gestionare a pandemiei, decizii contradictorii concretizate în acte oficiale.