ITM Alba anunţă amendarea angajatorilor care nu se conformează cu legislaţia în vigoare.

România se va confrunta şi în acest an cu temperaturi extreme, motiv pentru care companiile sunt nevoite să asigure condiţii speciale de muncă. În acest sens, aplicabilitatea acestora pentru protecţia angajaţilor se poate face în perioadele cu temperaturi extreme, conform OUG 99/2000.

Printre măsurile obligatorii se numără pauze dese în spaţii încălzite, echipament de protecţie şi oferirea de ceai fierbinte

Temperaturile scăzute extreme sunt acelea sub minus 20⁰C. Astfel, angajatorii trebuie să asigure salariaţilor:

  • Distribuirea de ceai fierbinte în cantitate de 0,5 – 1 litru/persoană/schimb.
  • Acordarea de pauze pentru refacerea capacităţii de termoreglare, scop în care se vor asigura spaţii fixe sau mobile cu microclimat corespunzător.
  • Asigurarea echipamentului individual de protecţie.

În cazul în care angajatorii nu asigură condiţiile anterior menţionate, iar temperaturile rămân constante pentru două zile consecutive, măsurile dispuse în ordonanţa amintită vor fi instaurate.

  • Reducerea zilei de lucru.
  • Întreruperea colectivă a lucrului cu asigurarea continuităţii activităţii în locurile în care aceasta nu poate fi întreruptă, potrivit prevederilor legale.

Măsuri suplimentare pentru prevenirea bolilor

Totodată, potrivit ITM Alba, următoarele măsuri vor fi implementate pentru prevenirea îmbolnăvirilor cauzate de munca în condiţii de temperaturi extreme:

  • Efecturarea controlului medical la angajare, respectiv periodic, pentru depistarea precoce a contraindicaţiilor pentru muncă la temperaturi extreme pentru lucrătorii care-şi desfăşoară activitatea în astfel de condiţii.
  • Asigurarea primului ajutor şi a transportului la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor afectate.
  • Trecerea, după posibilităţi, în alte locuri de muncă sau reducerea programului de muncă pentru persoanele cu afecţiuni, care au contraindicaţii privind munca la temperaturi extreme.

Pe toată perioada întreruperii colective a lucrului, contractele de muncă sunt menţinute, iar perioada de întrerupere reprezintă vechime în muncă.

Nerespectarea prevederilor OUG nr 99/2000 este sancţionată cu amendă între 1.500 şi 2.500 de lei.

Aşadar, în timpul sezonului rece inspectorii de muncă vor monitoriza preventiv angajatorii, urmând să dispună măsuri pentru intrarea în legalitate acolo unde va fi cazul.