Printre multele cazuri pe care jurnalistul le-a văzut în cadrul campaniei anterior menționate, cel al lui Andrei Dragu este de departe cel care l-a impresionat cel mai mult pe Eduard Farcaș.

În vârstă de 14 ani, situația materială a băiatului, care este olimpic național la oină, l-a forțat să își trăiască întreaga viață într-un gard de numai cinci metri pătrați.

Luând seama de acest lucru, Eduard Farcaș s-a implicat, astfel că, după o serie de discuții cu factorii decizionali, se pare că Andrei va putea să se mute din grajdul amenajat de câțiva localnici din comuna sa, într-o nouă locuință pentru a se putea concentra doar pe școală și sport.

În momentul de față sunt luate în calcul următoarele două variante:

Prima, o presupune relocarea băiatului într-o garsonieră în Zalău, pe toată perioada studiilor, chiria fiind asigurată de către Sălajul Faptelor Bune care alături de o asociație din București, Eduard Farcaș a reușit să treacă peste formalitățile de rigoare astfel încât Andrei să ia în primire o garsoniere la cheie, cu toate utilitățile achitate la zi, singura condiție fiind ca acesta să se multe în Zalău.

A doua variantă se referă la posibilitatea elevului de a primi o cameră separată într-un internat.

În orice situație, începând cu luna septembrie, atunci când Andrei va intra în clasa a XI-1, acesta va locui într-o casă nouă, fie că este vorba de o cameră la internat, fie de o garsonieră.

În momentul de față, Andrei urmează cursurile școlare online, prin intermediul unei tablete cu abonament la internet, dăruite tot de către jurnalist, care i-a oferit acestuia și zeci de pachete cu haine și alimente.

În cazul de față, trebuie menționat faptul că un sprijin consistent a venit din partea:

  • Crucii Roșii Sălaj.
  • Colegiului Național Silvania din Zalău.
  • Ionel Ciunt, primarul Zalăului.
  • Consilierul județean Cosmin Ardelean.
  • Toate persoanele implicate în Sălajul Faptelor Bune!