Romaniţa Iovan, soţia lui Adrian Iovan, cel care şi-a pierdut viaţa în teribilul accident aviatic din Munţii Apuseni, a anunţat organizarea parastasului de 7 ani, în data de 20 ianuarie.

Potrivit celebrei creatoare de modă, şi anul acesta, la fel cum s-a întâmplat de fiecare dată, va organiza un parastas în memoria regretabilului soţ. Astfel, conform tradiţiei, la parastasul de luna aceasta, Romaniţa va împărţi diverse articole vestimentare şi nenumărate alimente.

Parastas în conformitate cu regulile pandemiei

„Suntem în plină pandemie, așa că și pomana în memoria lui Adrian trebuie să țină cont de reguli. Chiar dacă vom fi pe munte, în aer liber, cu toții vom merge cu mască, pentru a ne proteja pe cât de bine posibil.

În anii trecuți, după slujbă, sătenii erau invitați la masă într-un loc închis, însă anul acesta nu vom mai proceda asa. Vom împărți pachetele sus pe munte, chiar la locul tragediei, după oficierea slujbei.

Apoi, vom merge la izvorul din zonă, cel care poartă numele Adrian Iovan, iar cine va dori va putea desface să mănânce acolo, un mic picnic pe zăpadă. Tradiția spune că trebuie să împărțim haine la pomana de șapte ani, unui bărbat.

Ne-am gândit că cel mai bine ar fi să dăm unei întregi familii, nu doar bărbatului, așa că vor primi haine și soția și copiii celui ales”, a declarat Romanița Iovan, pentru Impact.ro

Şapte ani de la decesul lui Adrian Iovan

Pe data de 20 ianuarie 2014, avionul de tip Britten – Norman Islander (BN 2), în care se aflau şapte persoane, s-a prăbuşit într-o zonă împădurită din Munţii Apuseni, în zona Vârfului Petreasă, la 1.200 de metri altitudine. În avion se aflau pilotul Adrian Iovan, copilotul acestuia şi o echipă formată din cinci medici de la Institutul Clinic Fundeni şi de la Spitalul Elias. coreldraw x7 crack

La vremea respectivă, cei cinci medici trebuiau să ajungă de urgenţă la Oradea pentru a participa la o operaţie de prelevare organe pentru transplant.

În urma accidentului, Aurelia Ion, o tânără ofiţer-studentă şi pilotul Adrian Iovan şi-au pierdut viaţa.

Epava împreună cu victimele accidentului aviatic au fost identificate de către trei localnici, după iniţierea căutărilor de aproximativ cinci ore. La misiunea respectivă au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, poliţişti, salvamontişti, angajaţi ai Parcului Naţional Munţii Apuseni şi diferiţi localnici.

Adrian Iovan a fost găsit încarcerat, iar Aurelia Ion a fost găsită în stop cardio-respirator, cu hipotermie severă, nemaiputând fi salvată.