Ca urmare a scăderii ratei de incidență  a cazurilor COVID-19 din ultimele zile,  municipiul Arad a fost scos din scenariul roșu și a intrat în cel galben, astfel că în acest moment se pot redeschide cafenelele și restaurantele în interior, o relaxare a restricțiilor mult așteptată. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență al județului Arad, în prima ședință din acest an, a emis o hotărâre care trimite municipiul în scenariul galben, având în vedere că incidența cazurilor de COVID-19 la mia de locuitori a scăzut la 1 ianuarie 2021 aceasta fiind în prezent de 1,94.

Se menține în continuare, la fel ca pretutindeni în țară, obligativitatea purtării măștii inclusiv pe străzi, dar cel puțin până la 15 ianuarie, până la o nouă hotărâre CJSU, în funcție de situația epidemiologică, restaurantele și cafenelele au voie să se redeschidă în interior pentru clienți, însă doar la 30 % din capacitatea localului.

Rămân suspendate în continuare, în schimb, activitățile în piscine, la locurile de joacă și în sălile de jocuri în tot județul.

Unele cafenele din municipiu au anunțat deja pe rețeaua de socializare Facebook că, începând cu data de 2 ianuarie 2021, își așteaptă clienții în interior, evident cu respectarea tuturor regulilor de rigoare. În ceea ce privește situația localităților din județ, încă două dintre acestea intră în scenariul galben, și anume Zăbrani și Zimandu Nou.

Cu toate acestea, există și localități care au scăpat chiar și de scenariul galben și au bifat scenariul verde: „Față de situația înregistrată la data de 18.12.2020, în următoarele unități administrativ teritoriale, la data prezentei hotărâri, incidența cazurilor/1000 de locuitori a scăzut sub pragul de 1,5 cazuri/1000 de locuitori: Bârzava, Felnac, Frumușeni, Gurahonț, Hălmagiu, Șeitin, Șiria, Tauț, Vârfurile”.

Bilanțul situației din județul Arad este următorul: în prezent, sunt opt localități în scenariul roșu, 28 de localități în scenariul galben și 42 de localități în scenariul verde. Localitățile din scenariul roșu, în care restaurantele și cafenelele sunt încă închise la interior sunt Lipova, Pecica, Bata, Conop, Covăsînț, Iratoșu, Moneasa și Șiștarovăț.