În spirit de solidaritate, mai mulţi mineri de la exploatarea de huilă Vulcan, au venit la sediul Minei Lupeni. Aceștia nu au coborât în subteran dar, solidari cu ortacii, au rămas în sala de apel.

Protestul continuă. În subteran mai sunt aproximativ 80 de oameni. Solidari cu ei sunt câţiva mineri de la Vulcan, dar o parte şi-au predat lămpile şi totul. Au venit din spirit de solidaritate cu ei. Cei de la Vulcan sunt la suprafaţă, în sala de apel”, a declarat directorul general al Complexului Energetic Hunedoara (CEH), Samuel Dioane, pentru Agerpres.

Directorul a spus că o parte dintre minerii protestatari au ieşit la suprafaţă pentru a-şi întâlni familiile.  Aceștia,după ce și-au liniștit apropiații, au revenit în subte Starea de sănătate a celor din subteran este monitorizată de către salvatorii mineri.

„Există salvatori care îi monitorizează tot timpul. În cazul în care unui om i se face rău din cauza epuizării sau alte motive, este scos la suprafaţă şi transportat la spital pentru îngrijiri medicale”, a explicat directorul Dioane.

Sindicatul, cu sprijinul ortacilor de la alte sucursale miniere, îi sprijină pe minerii din subteran

Astfel mâncarea pentru protestatari este asigurată de ortaci, care au strâns bani şi au cumpărat hrană şi apă.

Potrivit directorului general al CEH, majoritatea minerilor a înţeles situaţia prin care trece compania şi faptul că îşi vor primi banii mai devreme de 26 februarie. Din aceste motive el a apreciat că activitatea Complexului va reveni la normal luni dimineaţa.

Dar, pe de altă parte, Alin Sîn, preşedintele executiv al Sindicatului Muntele, a menţionat, sâmbătă, că este posibil ca minerii de la Lupeni să-şi continue protestul până vor primi salariile pe luna ianuarie.

Administratorul special al Complexului Energetic Hunedoara (CEH), Cristian Roşu, a anunţat vineri, după o serie de întâlniri avute la Bucureşti cu premierul Florin Cîţu, ministrul Energiei, Virgil Popescu, şi cu secretarul de stat în Ministerul Finanţelor, Lucian Heiuş, că minerii îşi vor primi drepturile bănești integral săptămâna viitoare, mai devreme de termenul anunţat pentru 26 februarie.