Nu este nimic nou faptul că Transilvania este un tărâm de legende, cântece şi istorii fermecătoare, ce-i drept, multe încă necunoscute. Dacă cele româneşti ne sunt ceva mai cunoscute, poveştile din cadrul etniilor rămân însă ştiute, în genere, doar în interiorul comunităţilor respective.

O astfel de poveste este legenda miresei din Gârbova.

Odată ajunşi în acest sat, aproape toţi localnicii vă vor spune despre această legendă, care are legătură cu ruinele bisericii din deal, cu toate că nu mulţi sunt cei care ştiu să depene în detaliu firul acestei poveşti.

Unii dintre oameni cunosc că era jucată la Căminul Cultural, pe când erau tineri, în timp ce alţii zic că le-a fost povestită de către bunici. Însă acum, acestora le-a rămas doar amintirea ca o adiere care se răzbate din copilărie.

Mireasa din Grâbova era, cel mai probabil, cea mai vestită mireasă a saşilor. Legenda acestei domniţe este aşadar cea mai reprezentativă a acestui loc, culeasă de către Ernst Thullner (1862 – 1918) într-un cant arhicunoscut printre saşi, însă jucată ca piesă de teatru. Există cu toate acestea si o variantă muzicală a legendei, compusă de către Hermann Kirchner (1861 -1928).

La saşi, indifferent de cât de mic era satul, aproape fiecare aşezătoare avea, de mult, mult, mult de tot, şi o trupă de teatru compusă din simpli localnici care susţineau spectacole pentru comunitatea lor sau se deplasau, când şi când, în împrejurimi. Pentru aceste sate, trupa de teatru reprezenta un indicator al preţului faţă de cultură şi, în acelaşi timp, o adevărată instituţie de divertisment local.

Julieta din Transilvania

Bun! Aşadar, revenind la legenda noastră, povestea spune că la un moment dat a fost cândva în Gârbova un om extraordinary de înstărit, care avea o bribiniţă nespus de divină, nespus de superbă, angelică chiar. Tatăl ei o îndrăgea şi o iubea ca pe ochii din cap, ocrotind-o cu tot ce avea, iar când a venit vremea măritişului, fata a fost peţită de mulţi voinici.

Cu toate acestea, tatăl ei nu dorea să-şi încredinţeze fata cuiva cu una două şi nici ea nu se lăsa înduplecată deoarece inima sa era deja sortită, în sufletulei, unui alt fecior din sat.

În ciuda pretenţiilor şi exigenţelor tatălui ei, domnita se îndrăgostise lulea de Misch, o biată şi amărâtă slugă.

Fălos şi bogat, tatăl fetei nu a vrut să audă absolute nimic întrucât el pusese ochii pe Hans, fiul vecinului său, înstărit, de asemenea, care avea un căpătăi, flăcău demn de fiica sa. Vremea trecea însă, iar iubirea dintre fata bogatului moşier şi Misch creştea din ce în ce mai mult, până în momentul în care a venit vremea ca acesta să cutreiere lumea, luând cu el şi promisiunile iubirii lor veşnice.

La sosirea toamnei, sezon de recoltă şi de nunţi, fata moşierului era uscată de dorul pe care îl purta pentru alesul inimii ei, însă cum vremurile de atunci nu făceau dreptate inimii, ci învoielii părinţilor, nunta fetei cu bogatul Hans fu aranjată şi fata păşi în alaiul de nuntă la braţul celui ales de către tată.

În ziua nunţii, mireasa din Gârbova era inimaginabil de tristă şi slăbită de necaz încât de îndată ce făcu primul pas în biserică, se prăbuşi la pământ, fără pic de suflare.

Legenda spune că buchetul ei se transformase în cruce de piatră, putând fi văzut în biserica de pe dealul din Gârbova.

Celebra poveste a miresei este amintită pe o placă, la intrarea bazilicii romanice ridicată undeva pe la 1280. Acum, ruinele acesteia pot fi găsite pe dealul respectiv care străjuieşte satul pe latura de est, fiind construită în stilul romanic târziu.

Bazilica avea trei nave, absidă semicirculară și turn încastrat în latura de vest a navei centrale. O placă din biserica aflată pe deal este singura urmă găsită a legendei miresei din Gârbova.

legenda miresei din Gârbova

Versurile de mai jos, rânduite de Ernst Thullner, cântă în dialect săsesc povestea ei tristă.

Der Broktkrunz

Za Urbijen am Angderwåld, do het an der Kirch åf dem Rech

E Krunz ous Stin, si hart uch kålt, wåt hi wol bedegden mech?

Meng Grīß erzolt mir ist de Mēr, vun desem Krunz ous Stin

Vun er Mēd dä gelidden si schwer si schwer, vun er Mēd, dä gelävt esi rin.

 

Za Urbijen am Angderwåld, do liëwt fīr longer Zegt

E Wirt mät Geld guer wihl bestålt, seng Nummen di liëwt noch hegt.

Di håt en Duchter guer hisch uch grīß, wä der Morjentau si fräsch

Si weïß wä en Lelch, esi rīt wä en Rīß, gesangt wä am Wasser der Fäsch.

 

Vill Burschen wulen det Mēdchen frå‘n, doch ener nor wor em riëcht

Nor enem wul et seng Liëwen wå‘n, uch dåt wor en uerem Kniëcht.

“Ach Vueter, ech hun jo den Misch esi gärn, wä nemesten af der Iërd.

Ech dron en äm Harzen, wä der Åpel seng Karren, nor em meng Liëwen gehīrt.

 

Em wäl ech foljen un`t Oingt der Wält, ent läwen en wä ech nor kån

Ent wun ta mech gläcklich måchen wält, si gäw mer de Misch zem Mån.

Zesummen gäw, wåt an Läw sich faingt, net tränn wåt zesummen gehīrt”.

“Für en Badler hun ech nichen Kaingt, ta kennst na meng lezt Wīrt.

 

Ta wirst des rechen Nober Hans seng Brokt, ech hun et esi geschwuir‘n

Vun em bekist ta de rīt Fronz, sonst träft dich me Flach, meng Zuir‘n”.

De Blamen wiëlchten, der Härwest kåm, wåt bäst ta blaß meng Brokt?

Wåt huest ta fīr Kommer, wåt huest ta fīr Grum, wo båld dir de Hochzetglok logt ?

 

Wo sen deng Rīsen? Se sä na schīn, gesanken an det Gräw?

“Der Härwest huet sä ewech genīn, der Härwest menger Läw.

Ech wul em foljen un`t Oingt der Wält, na äs hi gegongen ellin

Ellin än de Fremd, än de läwlīs Wält, mengen Schwur huet hi mät genīn.

 

Ent ech meß mät em åndren gon, am festlichen Hochzetzach

Doch Vueter, nä, ech wal net klon, mech sol net trefen deng Flach”.

Et logden de Gloken, de Brokt de gīt, am Zach zer Kirch af dem Rech;

Ta hemmlescher Vueter, nämm ta meng Līd , nämm ta meng Kwuel ewēch”.

 

Schin sen sä īwen, si hiëft sä de Hoingt: “Härr hälf mir an menger Nīt!”

Dro bråch se zesummen “Meng Kaingt, meng Kaingt!”

Amsonst, de Brokt wor schin dīt.

Der Broktkrunz awer het uch hegt, bäm Elter noch ellin

An deser longer, longer Zegt, do worden de Blamen za Stin.

Ernst Thullner (1862 – 1918) wor Stadtfarr än Mellembåch uch Dechant äm Angderwald.