În parcul La Marsa, din suburbiile nordice ale Tunisului, unde copiii se joacă fericiți, Reda Fhelboom își arată cicatricile de la încheieturi și povestește, din nou și din nou, suferințele sale din trecut. Răpit de o miliție de la Tripoli în decembrie 2019, a avut norocul să fie eliberat, și s-a alăturat libienilor exilați în Tunisia. O mișcare care a început în urmă cu zece ani, când a izbucnit revoluția.

Acuzat că promovează homosexualitatea – în urma unui articol despre uciderea persoanelor LGBT de către Statul Islamic în 2015 – jurnalistul a fost arestat în drum spre casă pe când se întorcea de la un summit din Germania. În cele douăsprezece zile de captivitate, Reda Fhelboom a fost legat cu cătușe. „Asta a fost nimic în comparație cu ceea ce au pățit alții. Cel mai greu a fost să aud bărbați, femei țipând. Acolo ești lăsat să sângerezi până la moarte, ești violat, umilit, murdărit”, explică tânărul care lucrează acum într-un ONG care identifică abuzurile suferite de prizonierii din Libia. Bărbatul, care a susținut revoluția din 17 februarie 2011, este distrus de faptul că a asistat la coborârea la iad a țării sale, împărțită începând cu anul 2014 în două entități politice rivale care se luptă în mod regulat prin intermediul milițiilor.

Monitorizat de miliții

Pentru Reda, Tunisia a fost o alegere logică. Accesibilă cu mașina – ceea ce facilitează evitarea controalelor din aeroporturi, țara vecină le permite libienilor să locuiască acolo timp de trei luni fără viză. Un termen pe care exilații îl pot depăși de fapt datorită solicitudinii autorităților. Singurul dezavantaj: numărul imens de libieni. Toți exilații intervievați o spun: nu se simt complet în siguranță aici. Mulți își evită compatrioții. Zvonurile spun că cartierul Aouina, unde trăiesc mulți libieni, este sub supravegherea milițiilor aflate la putere în Libia. Se vorbește chiar despre răpiri care ar consta în anestezierea victimei și readucerea ei în Libia cu ambulanța.

Numărul libienilor care locuiesc în Tunisia nu este cunoscut. Autoritățile de la Tunis se mulțumesc să monitorizeze trecerea frontierei: 1,9 milioane de libieni (dintr-o populație de 6 milioane) au intrat pe teritoriul tunisian în 2019. Dar mulți libieni fac călătorii dus-întors între cele două țări din motive de sănătate, de afaceri sau pur și simplu de agrement.

Tunisia poate fi, de asemenea, un punct de tranziție înainte de relocarea într-o altă țară. Acesta este cazul familiei Krewi, care a fugit din Libia în 2017, când Laila – mama – a făcut obiectul unei fatwa în urma publicării unei cărți care conține un text considerat obscen.

După câteva luni petrecute în Tunis, Laila a obținut azil în Franța și speră la reîntregirea familiei. Între timp, soțul, Taha Krewi, lucrează pentru un post de televiziune libian din Tunis. Suficient pentru a trăi decent și a plăti chiria, dar nu și pentru a oferi o educație celor trei copii ai săi: „Anul acesta nu mi-am putut permite școala pentru Yussef, fiul meu de 11 ani. Un an de școală costă 7.000 de dinari (2.312 franci) la școala libiană din Tunis”. Cei doi copii mai mari nu s-au putut înscrie la o universitate publică, deoarece nivelul lor de franceză nu era suficient de bun, iar universitățile private de limbă engleză sunt foarte scumpe.

Pauperizarea gaddafiștilor

Situația era foarte diferită în cazul primilor exilați din 2011, pro-gaddafiștii, al căror număr estimat la acea vreme era de 430.000. Considerând Tunisia o țară săracă, deoarece veneau dintr-o țară petrolieră, acești exilați nu negociau prețul chiriilor și cheltuiau excesiv în hipermarketuri și cafenele. Tinerii libieni erau cunoscuți pentru petrecerile lor, la care banii și alcoolul (interzis în Libia) curgeau liber. (Rador)

Sursa foto: Wikipedia

https://www.tdg.ch/a-tunis-lexil-seme-dembuches-des-pro-et-anti-kadhafi-27909920229