Cu peste 25 de ani de activitate în care Lions Arad („leii” arădeni) au servit comunitatea, aceștia au dorit să transmită un mesaj, afirmând faptul că „suntem acolo unde este nevoie!”

„Misiunea noastră este de a susține voluntarii să servească comunitatea, să răspundă nevoilor umanitare, să încurajeze pacea și să promoveze înțelegerea între oameni. La nivel arădean istoria noastră este încă una tânără dar de care suntem mândri. Pentru mai bine de 25 ani ani servim comunitatea cu bunătate, punând nevoile vecinilor, comunității, lumii, pe primul loc.

Ne uitam în urmă cu mândrie dar știm că este doar începutul. În fiecare zi ne creștem moștenirea cu scopul de a avea un impact si mai mare în viitor. În fiecare zi sădim în generațiile viitoare sămânța dătătoare de bunătate, speranță și bucurie, învățăm pe cei tineri prin puterea exemplului. Service-ul este mai mult decât suma acțiunilor desfășurate.

Este izvorul din inimile noastre. Ca Lions și Leo noi servim cu scopul de a aduce inspirație și transformare comunității. Credem că și cea mai mare provocare poate fi depășită prin puterea bunătății și dăruirii”, spun reprezentanții Lions Arad.

Acțiunile „leilor

Acțiunile desfășurate de către Lions se axează pe cinci segmente, precum foamete, cancer pediatric, vedere, mediu și diabet.

„Ne cunoașteți din locurile publice unde testăm glicemia, de la acțiunile desfășurate pentru susținerea Asociației Nevăzătorilor cât și din școli unde facem screening-uri oftalmologice. Ducem alimente familiilor nevoiașe si oamenilor străzii. Curățăm parcuri și plantam copaci! Aducem speranță unor copii bolnavi de cancer și susținem dreptul la demnitate al bolnavilor!

Susținem performanța și ajutăm tineri să fie educați și să devină la rândul lor persoane care să ajute comunitatea! Am fost printre primii care am reacționat la provocările aduse de pandemie si nu suntem ultimii care ajutăm în caz de dezastre! Alături de noi sunt familiile noastre, prietenii și comunitatea! Tuturor mulțumiri nesfârșite și adâncă recunoștință!”, mai spun reprezentanții Lions Arad.

În Statele Unite ale Americii, cluburile Lions au apărut în 1917, iar în România, în anul 1999, pentru a aduce un surplus de valoare comunității.