Lucian Petraș din satul Ghinda este ferm convins că de trei ani de zile trăiește într-un „cartier idilic”, care prezintă un potențial uriaș, atât din punct de vedere arhitectonic, cât și natural.

Astfel, fostul ofițer, acum în rezervă, dorește să contribuie în continuare la „bunul mers al comunității” bistrițene.

A salvat fostul cinematograf 23 August

”Ghinda e un cartier idilic al Bistriței, cu arhitectură săsească, aici pot fi amenajate trasee pentru biciclite, s-ar putea face un traseu de off-road, un traseu de traking, sunt multe oportunități, nemaivorbind de pârtie care e pe partea cealaltă a Dealului Cocoș.

Aici se merge mai mult în plimbare, la cules de ciuperci, de leurdă, sunt niște locuri foarte frumoase. Am găsit în cartea domnului Orkar Skrabel informații foarte interesante despre monumentele istorice din Ghinda, dar și despre tradițiile foarte frumoase de Crăciun ale sașilor de aici.

Eu cred că Ghinda are un specific aparte și poate fi un cartier emblemă al Bistriței prin natură, prin arhitectura existentă, prin eventuale trasee”, a spus Lucian Petraș, cel care a inițiat acțiunea de salubrizare de ieri în urma căreia s-au strâns gunoaie în 11 remorci de tractor.

E un pas important în demersul nostru

”Am 46 de ani. Sunt ofițer în rezervă, iar acum vreau să contribui altfel la bunul mers al comunității. Am o sensibilitate legată de patrimoniu și de mediu. În ce privește patrimoniul, am inițiat o petiție online pentru salvarea fostului Cinematograf 23 August și am avut succes pentru că, în final, domnul primar Ioan Turc a spus că vrea să salveze clădirea.

Va face o expertiză tehnică și probabil un proiect de reabilitare pentru funcționarea unui teatru. Eu zic că e un pas important în demersul nostru. În ce privește mediul, am pornit de la o idee de pe un grup al cartierului Ghinda.

Niște consăteni au semnalat existența unor depozite de gunoaie, le știam cam toți, sunt mai vechi, mai noi, am decis să ne organizăm și să chemăm și bistrițenii fiindcă sunt mulți care vin aici cu bicicletele, vin să alerge în zona aceasta, e o zonă frumoasă cu mult verde, multă pădure și e păcat să lăsăm să se adune gunoaiele.

În plus, vrem să dăm un semnal și locuitorilor din Ghinda și altora care mai aruncă aici gunoaie că noi ne dorim să trăim într-un sat curat. Locuiesc de trei ani aici, la Ghinda, și am decis să fiu mai activ. Nu mă consider un motor al comunității de aici, dar mi-aș dori să fiu și să punem lucrurile în mișcare”, a declarat Lucian Petraș.

Lucian Petraș dorește înființarea unei asociații sportive pentru copii

Referitor la satul Ghinda, acesta afirmă faptul că regretă că vechea biserică săsească a fost demolată în anul 1984.

”Acum, Primăria face un scuar și va salva ce a mai rămas din fundație și sperăm să iasă ceva frumos. Sperăm să se facă și terenul de sport. Am discutat și despre el cu domnul primar și l-a prins în buget anul acesta, deci se pot face lucruri doar trebuie puțină mobilizare, să pornească cineva lucrurile și apoi le așezăm în făgașul care trebuie. Eu mă bucur că oamenii din Ghinda au răspuns la inițiativa mea de a face curățenie și că au venit mulți și din Bistrița. Îmi doresc să înființez o asociație sportivă pentru copii. Avem mulți copii care vor să joace fotbal”, a spus Lucian Petraș.