După afirmaţiile pe care fostul ministru al Sănătăţii le-a adresat lui Florin Cîţu, Ludovic Orban a declarat faptul că, în opinia acestuia, decizia demiterii lui Voiculescu a fost una corectă.

În cursul zilei de astăzi, fostul ministru al Sănătăţii a dat primele declaraţii de când a pierdut şefia ministerului pe care îl conducea. Acesta şi-a prezentat bilanţui mandatului şi a lansat un atac dur la adresa actualului premier.

Ludovic Orban: „Premierul a luat o decizie corectă”

În consecinţă, aflat la Bistriţa pentru o întâlnire cu conducerle de organizaţii, parlamentari PNL şi primari, Ludovic Orban a comentat situaţia de la nivelul coaliţiei de guvernare:

„Declarațiile de astăzi ale fostului ministru îmi arată o dată în plus că premierul a luat o decizie corectă când a hotărât să propună revocarea sa din funcție.

Nu vreau să comentez niște declarații făcute la supărare și care nu au niciun fel de fundament, arată o dată în plus că au existat temeiuri foarte serioase pentru premier ca să ia această decizie de a îmbunătăți lucrurile în domeniul sănătății prin schimbarea ministrului”.

Acesta a spus că „premierul are dreptul constituțional, atunci când consideră că un minister nu funcționează bine, să propună schimbarea ministrului” și că Vlad Voiculescu „a gestionat slab” Ministerul Sănătății.

„Asta a făcut domnul Cîțu, a făcut-o nu pentru că e un ministru de la altă formațiune politică, ci pentru că era vorba de un ministru care a gestionat slab domeniul pe care l-a condus”, a adăugat fostul premier

Florin Cîțu, susţinut de PNL

Președintele PNL a declarat că „pentru a putea schimba premierul este nevoie ca întreaga coaliție să solicite acest lucru”. De asemenea, Orban a mai spus că actualul premier este sprijinit de către PNL.

„PNL îl sprijină pe Florin Cîțu. Noi nu ne jucăm cu România, în momentul în care am luat decizia să îl sprijinim pe Florin Cîțu, nu ne schimbăm peste noapte, că ne cere cineva”, a menționat Orban.

Fostul premier a subliniat că „dacă fiecare partener din coaliție poate să determine schimbarea premierului atunci când e nemulțumit politic, înseamnă că am schimba premierul din lună în lună”.

Voiculescu, demis din funcţie după numai patru luni de zile

În data de 14 aprilie 2021, Klaus Iohannis a semnat, la circa două ore de la primirea documentelor trimise de premierul Cîţu, revocarea lui Voiculescu din funcţia de ministru al Sănătăţii

Decizia de faţă a fost luată după ce, în urmă cu o zi, în Monitorul Oficial au fost publicate o serie de noi reguli referitoare la carantinare, despre care anumite surse guvernamentale au susţinut pentru Libertatea, faptul că „procedual” modul în care Ministerul Sănătăţii a acţionat nu a fost în regulă, din moment ce premierul României nu ar fi fost informat.