Un primar din comuna Satulung, Maramureș, a achiziționat anul trecut, în luna aprilie, mai multe mese de berărie și scaune pliante.

În timp ce primăriile din România cumpărau echipamente de protecție pentru populație, edilul comunei s-a gândit să se pregătească pentru petrecerile ce vor urma după pandemie.

Chiar dacă petrecerile sunt interzise, primarul este pregătit pentru a da startul petrecerilor.

„Păi, dar, lumea s-a oprit acuma aici? Eu sper că nu! Evenimentele astea vor avea loc, sigur”, spune Vasile Mureșan, primarul localității Satulung.

Comuna Satulung, din județul Maramureș, are în componență 7 sate și tot atâtea cămine culturale.

Achițizii făcute în regim de urgență

Vasile Mureșan, primarul comunei, a achiziționat 500 de scaune și 65 de mese de berărie. Valoarea totală a investiției se ridică la 74.500 de lei. Scaunele și mesele de berărie au fost depozitate în toate cele 7 cămine culturale.

În satul Mogoșești au fost aduse la căminul cultural 400 de scaune, atlfel spus, jumătate dintre locuitori au locul asigurat.

Achiziția a fost făcută fără licitație datorită stării de urgență în care țara noastră intrase, în acea perioadă, anul trecut.

Edilul explică necesitatea scaunelor cumpărate și a meselor.

 „E o stare de urgență, undeva, unde să stea oamenii? Astea trebe să le ai. Rămânem așa, nu mai facem nimic?”, se justifică primarul Vasile Mureșan.

Echipamente de protecție cumpărate

Primarul a mai specificat că a respectat normele intrate în vigoare și a cumpărat echipamente de protecție necesare în pandemie.

„S-au cumpărat. Deci tot ce o trebuit. Măști, tot ce o trebuit”, a specificat edilul.

Localnicii nu sunt de părerea primarului și spun că nu s-a achiziționat niciun echipament de protecție necesar pentru comabaterea răspândirii cu noul coronavirus.

„De la Primărie n-am primit, dar am cumpărat de la magazin”, spune un locuitor al comunei.

Vasile Mureșan, primarul comunei, a achiziționat 500 de scaune și 65 de mese de berărie. Valoarea totală a investiției se ridică la 74.500 de lei. Scaunele și mesele de berărie au fost depozitate în toate cele 7 cămine culturale.