În Maramureș, cele mai importante investiții de anul acesta sunt: domeniul schiabil Borșa, parcul industrial, Barajul Runcu.

Președintele CJ Maramureș, Ionel Bogdan, a precizat că din bugetul judeșui vor fi alocate 5 milioane de lei pentru studiile de fezabilitate, achizițiile de terenuri aferente parcurilor industriale.

Autoritățile țin morțis ca acestea să se realizeze, întrucât generează forță de muncă.

Maramureș. 62 de milioane pentru domeniul schiabil Borșa

„Sume importante de bani de la buget merg și spre continuarea unor proiecte esențiale pentru județ. Sunt alocate peste 62 milioane de lei pentru continuarea lucrărilor la pârtia de schi de la Borșa, un obiectiv pe care ne-am asumat să îl finalizăm, deoarece dorim să dezvoltăm domenii schiabile în județul Maramureș”, a declarat Ionel Bogdan, la o intâlnire cu media.

De asemenea, pentru continuarea lucrărilor la Barajul Runcu este alocată suma de 20 de milioane de lei.

Fonduri europene pentru spitale

Cum situația spitalelor din țară este una tragică, alocarea fondurilor europene devine o alternativă pentru finanțarea acestora.

Ionel Bogdan susține că va depune proiecte cu fonduri europene pentru reabilitarea spitalelor din județ.

La nivel de infrastructură, am analizat proiectele pentru construirea drumurilor expres.  Pentru reabilitarea drumurilor județene și pentru realizarea variantelor ocolitoare pentru municipiile Baia Mare și Sighetu Marmației.

Și infrastructura medicală a județului poate fi îmbunătățită cu ajutorul fondurilor europene și, în acest sens, am trecut în revistă situația de la Spitalul Județean și de la Policlinica nr. 2, unde avem deja studiile de fezabilitate care ne permit să depunem proiecte pentru reabilitările necesare și pentru dotarea acestora cu aparatură de specialitate de ultimă generație.

De asemenea, am analizat situația de la Spitalele din Sighetu Marmației și Borșa, care au nevoie de o reabilitare completă.

Un punct important pe agenda discuției a fost și cel referitor la înființarea parcurilor industriale, un proiect esențial pentru creșterea nivelului de trai al maramureșenilor și a economiei județului, ”, menționează Ionel Bogdan.