Pe rolul parchetelor s-au înregistrat mai multe dosare penale pentru defrișările ilegale de păduri, dar au fost lăsate în lucru, fără o soluție concretă, ani de zile.

În tot acest timp, România a pierdut nu doar păduri și bani, ci și încrederea în sistemul de justiție.

Recent, Judecătoria Vișeu de Sus a dispus termene precise pentru procurori. Ei trebuie să finalizeze dosarele înregistrate din 2017 până în februarie, respectiv martie ac.

Magistrații au ajuns să dea termene clare procurorilor, după ce mai mulți petenți, proprietari ai unor suprafețe de pădure, s-au plâns că durează prea mult până până când infractorii sunt deferiți justiției.

Astfel, în șase dosare penale înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus s-a stabilit ca toate probele strânse de procurori să fie strânse până la data de 17 februarie, respectiv 26 februarie ac, având în vedere că a fost identificat suspectul principal al tăierii de arbori din locul numit Sălhoi, orașul Borșa.

Pe masa procurorilor din județul Maramureș se mai află, însă, alte dosare cu autor necunoscut, iar în aceste condiții recuperarea prejudiciului creat statului va fi mult mai dificilă.

Mafia lemnului din Maramureș– pierderi uriașe pentru stat

Reprezentanții Mediului au recunoscut că la Ocolul Sighet a dispărut un milion de metri cubi de arbori.

Cu alte cuvinte, o pădure a fost rasă de pe suprafața județului fără ca vreo persoană să fie trasă la răspundere până acum. Este cea mai mare tăiere ilegală de arbori din România înregistrată până în prezent!

Printre cele mai afectate zone sunt Săpânţa, Poieni , Ţicău – Borşa, adevărate repere geografice naționale.

Prejudiciul a fost estimat la peste 40  milioane de euro, iar 30 de dosare penale așteaptă să primească soluții din partea procurorilor. Infracțiunile s-au produs treptat, ceea ce e greu de crezut că autoritățile nu au putut strânge suficiente date despre vinovați.

În aria protejată „Sit Natura 2000 Munții Maramureșului ”  s-au exploatat ilegal  peste 400 000 mc de lem. În bani, reprezintă o pierdere de 100 milioane de lei.

Neoficial se vorbește de adevărate rețele infracționale, care acționează sistematic, dar localnicii s-au săturat să se arate doar cu degetul.

Este puțin probabil, chiar spre imposibil ca prejudiciile să fie acoperite având în vedere că sunt atât de multe dosare încă nesoluționate, iar impactul asupra mediului este greu de cuantificat.

O pădure are nevoie de zeci de ani pentru a se regenera.

Una dintre soluțiile vehiculate de cei care s-au perindat la Ministerul Mediului a fost evidența digitală a intrărilior și a ieșirilor de material lemnos din depozite, însă, adevărata problemă este ce se întâmplă pe teren. Este evident că Garda Forestieră nu poate ține sub control fenomenul defrisărilor ilegale din Maramureș.