Medicii din Maramureș spun că a avut acordul familiei să se vaccineze, fiind minoră. La scurt timp, după administrarea serului, a prezentat o reacție adversă de tip  anafilactică, manifestată prin hipotensiune arterială, desaturare şi pierderea temporară a conştienţei .

„Persoana a avut acordul părinţilor pentru efectuarea vaccinului şi a fost imunizată împreună cu ceilalţi membri din familie la centrul de vaccinare din oraşul Ulmeni. În istoricul medical al persoanei nu au existat antecedente alergice”, a precizat, pentru Agerpres, Dan Bucă, purtătorul de cuvânt al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Maramureş.

Ulterior, tânăra a primit asistență medicală la Unitatea de Primiri Urgențe(UPU) Baia-Mare și nu a fost nevoie de internarea acesteia. În prezent, este stabiliă medical.

Maramureș. Tânără, inconștientă după administrarea celui mai cunoscut vaccin

Potrivit regulilor de vaccinare anti-Covid, toate reacțiile adverse severe se raportează. Cele necunoscute se investighează de către Agenția Europeană a Medicamentului.

În ultimele 24 de ore, s-au vaccinat împotriva virusului ucigaș 75 000 de persoane. Dintre acestea, 49 000 sunt la prima doză.

De la începutul campaniei de vaccinare în România, la sfârșitul anului trecut, au fost vaccinați împotriva Covid-19 1.044.763 de români cu o doză, iar alți 1.631.109 au fost vaccinați și cu a doua doză.

Vaccinul Pfizer, în topul preferenților

Vaccinul produs de Pfizer rămâne în topul preferințele românilor. De altfel, premierul Cîțu a menționat că unele centre de vaccinare AstraZeneca vor fi transformate în centre Pfizer.

„În perioada următoare – am ajuns acum la capacitatea de 115.000 de doze pe zi. Vom ajunge, pe 20 aprilie, la 120.000 de doze pe zi. Avem dozele, ne-am ocupat să avem vaccin, avem centre de vaccinare. Acum românii, dacă vor să revenim și trebuie să revenim la normal, trebuie să se înscrie și să se vaccineze. Este singura soluție, în acest moment, de a ieși din pandemie”, a declarat premierul Cîțu.

Românii au devenit reticenți la imunizarea cu AstraZeneca, după ce au apărut informații cu privire la cheagurile de sânge pe care le formează.

Institutul Național de Sănătate Publică transmit că, prin aplicația Registrul Electronic Național al Vaccinărilor, luni, la ora 17.00 situația vaccinărilor în România este următoarea: număr de doze administrate în ultimele 24 de ore: Pfizer/BioNTech – 57.020, Moderna – 7.849, iar AstraZeneca – 10.398.