La Timișoara, măștile destinate persoanelor defavorizate zac în depozite

La Timișoara, măștile de protecție destinate persoanelor din categorii defavorizate stau în depozite. Ajunse încă din septembrie 2020, măștile de protecție nu au ajuns în posesia destinatarilor nici în prezent. Situația descoperită este mai mult decât neplăcută, dezonorantă și îngrijorătoare.

Legea prevede că în trei zile măștile de protecție împotriva COVID-19 trebuie să fie distribuite către persoanele cărora sunt destinate. O ordonanță de guvern din anul 2020 a prevăzut acordarea unui număr de 50 de măști fiecărei persoane aflate în dificultate și defavorizată social în vreun fel.

Măștile au ajuns la Timișoara în urmă cu 6 luni

Produsele au ajuns la Timișoara în urmă cu șase luni. Ele stau în depozite la Timișoara și nu sunt împărțite categoriilor de persoane care au dreptul să beneficieze de ele. Sursele indică că aproape jumătate de milion de măști au fost alocate județului Timiș.

În septembrie anul trecut, la Timișoara au ajuns aproape jumătate de milion de măști, dar până acum nici 6 la sută nu au ajuns la beneficiari, relatează TVR.

Au trecut 6 luni de la primele solicitări și un răspuns tot nu s-a primit. Sunt oameni pentru care chiar este un efort financiar să își cumpere măști. Mulți nevoiași folosesc o masca până se rupe ori nu poartă tot timpul și astfel își pun viață în pericol, mai precizează cu amărăciune sursa citată.

Ancheta TVR prezintă o situație foarte tristă

Ancheta TVR prezintă o situație deosebit de tristă la nivelul județului Timiș. În rândul populației există însă convingerea că aceeași situație se regăsește și în celelalte județe ale țării.

”Avem pe stoc în momentul de față 467.000 de măști. Au ridicat măștile care li se cuvin aproape 500 de persoane. Ne-am adresat Direcției de Sănătate Publică Timiș să ne spună ce să facem cu ele și ne-au zis că momentan trebuie să le depozităm până primim normativ referitor la ce să facem cu ele”, a declarat evaziv și neconvingător, neconvins el însuși, Cosmin Dumitrescu, șef serviciu Direcția de Asistență Socială Timișoara.

Reprezentanții Direcției de Asistență Socială Timiș declară că au semnalat situația la Ministerul Sănătății. Până în acest moment însă nu au primit un răspuns în acest sens. Ei cred însă că în curând vor primi un răspuns lămuritor din partea celor de la Sănătate.

”Dacă nu muncești, nu ai un venit sau o pensie, nu ai de unde să cumperi măști”, a declarat un bătrân intervievat. Un altul a spus: ”Cum te prinde poliția fără mască, te și amendează. Și se adună…”