Protest CFR. Potrivit Sindicaliștilor din Confederaţia Sindicală Naţională MERIDIAN şi Federaţiei Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, vor iniţializa multiple proteste în faţa Ministerului Transporturilor, din cauza faptului că ceferiştii se declară nemulţumiţi de măsurile fiscal-bugetare pe care Guvernul le-a anunţat.

”Confederaţia Sindicală Naţională MERIDIAN şi Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România resping măsurile de austeritate impuse de Guvernul României în contextul pandemiei COVID 19 şi atrag atenţia autorităţilor că investiţiile în oameni asigură pacea socială, stabilitate politică şi dezvoltarea durabilă a ţării”, au transmis sindicaliştii.

Un prim protest în faţa Ministerului Transporturilor

Potrivit sindicaliştilor, în cursul acestei zile au anunţat organizarea unui protest în faţa Ministerului Transporturilor, între orele 11:00-13:00

”În majoritatea statelor UE, reţeaua de transport feroviar se dezvoltă şi se modernizează de la an la an, însă în România, lipsa de viziune strategică, ecologică şi socială a Guvernului ne subminează perspectivele unei mobilităţi durabile în serviciul cetăţenilor şi a mediului de afaceri. (…) Sistemul de transport feroviar din România se erodează de peste 30 de ani sub privirea unui STAT neputincios şi nepăsător, care se auto-canibalizează, surd fiind la strigătele disperate ale profesioniştilor şi lucrătorilor din acest domeniu de activitate”, mi arată sindicaliştii.

Revendicările sindicaliștilor:

1. Aplicarea Legii privind Statutul Personalului Feroviar în anul 2021, cel puţin din perspectiva creşterilor salariale şi a posibilităţii de a ieşi cu 5 ani mai repede la pensie începând cu luna septembrie 2021, conform acestei legi;

2. Schimbarea trenurilor vechi cu trenuri noi, achiziţionate pe fonduri europene;

3. Achiziţionarea a 150 automotoare Desiro noi prin fonduri naţionale şi europene şi includerea în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) a achiziţiei a 139 rame electrice noi pentru sistemul de transport feroviar;

4. Asigurarea schimbului de generaţii prin cursuri de formare profesională la CENAFER şi/sau SNTFC CFR Călători SA;

5. Desfiinţarea Autorităţii pentru Reformă Feroviară;

6. Stoparea subcompensării CFR Călători şi păstrarea gratuităţii călătoriei studenţilor pe calea ferată.