În ultimele două zile, în urma unor acţiuni desfăşurate de poliţiştii de frontieră bihoreni și arădeni, au fost depistați 26 de cetăţeni din Afganistan şi Tunisia.

Luni după amiază, în jurul orelor 17.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului Poliţiei de Frontieră Borș, judeţul Bihor, au efectuat controlul amănunţit asupra unui ansamblu rutier. Acesta era înmatriculat în Bulgaria și era condus de un cetăţean bulgar. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, semințe de floarea soarelui pe ruta  România – Germania, transmite comunicatul Poliției de Frontieră Române.

Controlul efectuat în interiorul compartimentului de marfă a condus la descoperirea a șase cetățeni străini. Ei au fost ascunşi printre marfa transportată. Polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 21 şi 24 de ani, toți fiind solicitanţi de azil în România.

Tot luni în jurul orelor 8.30, poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac în cooperare cu Poliţia oraşului Nădlac au prins la aproximativ 250 de metri faţă de linia de frontieră cu statul vecin, patru cetăţeni tunisieni,  cu vârste cuprinse între 19 şi 21 de ani.

Șofer bulgar prins cu șase migranți la Nădlac

Puțin mai târziu la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac-Nagylak, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră un cetăţean bulgar. El conducea un ansamblu rutier înmatriculat în România. Transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, zahăr  pentru o societate din Franţa. În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunse în compartimentul marfă, şase persoane. Migranții sunt cetățeni din Afganistan. Trei  sunt adulţi cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani. Ceilalți trei sunt minori, cu vârste între 6 luni şi 16 ani, solicitanţi de azil în România, mai precizează sursa citată.

Asemănător s-a desfășurat si evenimentul de la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II-Csanadpalota. Polițiști de frontieră au efectuat controlul amănunțit asupra a două automarfare conduse de doi cetăţeni turci. Aceștia transportau covoare pe ruta Turcia –Ungaria. În interiorul compartimentelor de marfă au fost descoperiţi ascunşi zece cetăţeni din Afganistan. Ei aveau vârstele cuprinse între 15 si 46 de ani,  solicitanţi de azil în România.