Conform unui comunicat DIICOT, un cetățean indian a constituitt, împreună cu alte persoane, un grup de trafic de migranți indieni. Grupul a fost organizat , în perioada decembrie 2019 – martie 2020 și din el făceau parte cetățeni români.  Erau specializați pe migranți de naționalitate indiană. Grupul era în legătură cu o rețea transfrontalieră de trafic de migranți pe ruta Turcia – Bulgaria– Serbia – România.

„ Caracterul organizat al acestei rețete infracționale rezultă din modul în care se desfășura activitatea infracțională, începând de la recrutarea migranților, transportul acestora pe teritoriul mai multor state, preluarea lor dintr-un stat în altul și adăpostirea pe teritoriul mai multor state, din modul în care era organizat sistemul de plată, din numărul mare de persoane implicate în activitatea infracțională, aflate pe teritoriul mai multor state, fiecare cu atribuții determinate în această activitate, între toți aceștia existând o coeziune psihică specifică grupului infracțional organizat”, se specifică în comunicatul DIICOT.

În ceea ce privește recrutarea migranțiilor de origine indiană s-au evidențiat două modalități. Aceștia erau recrutați direct din India, traversând teritoriul mai multor state până în Serbia. De aici treceau frontiera, în mod ilegal, în România. Alți migranți erau recrutați în mod direct, de pe teritoriul României, unde ajungeau în mod legal, cu viză de muncă.

În cazul migranților care treceau ilegal frontiera în România aceștia erau preluați de membrii grupării aflați pe teritoriul României. Aici erau transferați și adăpostiti în locații închiriate pe raza municipiului București. De acolo se organiza transportul cu destinația Europa de Vest, via Ungaria-Austria –Germania.

„ Din probatoriul administrat în cauză, s-a constatat faptul că, de regulă, migranții erau transferați din București spre zonele limitrofe frontierei de vest, fiind adăpostiti temporar, în locații închiriate pe raza județelor Arad și Timiș. Ulterior, din aceste locații erau preluați și ascunși în autoturisme în vederea trecerii frauduloase a frontierei de stat a României.”

Transportul acestor migranți indieni peste graniță era asigurat de cetățeni români

„Dacă în ceea ce privește recrutarea, transferul, adăpostirea migranților de naționalitate indiană, aceste acțiuni erau realizate de membri ai grupului infracțional organizat, cetățeni indieni, în transportul efectiv al migranților peste frontiera de stat a României sunt implicați alți membri ai grupului infracțional organizat care erau, de regulă, cetățeni de români”, se precizează în comunicatul DIICOT.

În documentarea activității infracționale a grupării organizate, au fost reținute 4 incidente de traficare ilegală a migranților indieni. Au fost peste 30 de migranți ilegali, o parte dintre aceștia fiind depistați la granița româno-ungară. Aceștia erau ascunși în mijloace de transport marfă, în condiții care le-ar fi putut pune viețile în pericol.

Sumele de bani percepute migranților erau cuprinse între 3000 și 6000 de euro, în funcție de țara de destinație.

În comunicatul DIICOT se mai arată:

„În urma perchezițiilor, au fost ridicate 20 telefoane mobile utilizate de persoanele suspecte, un pistol cu mecanism de acționare pe gaze și cartușe metalice interzis la deținere, sumele de 4000 lei, 445 euro, 600 lire sterline, 3 pliculețe cu semințe de cânepă și instrucțiuni de plantație cannabis indoor, precum și numeroase înscrisuri cu valoare probatorie.

La sediul DIICOT – Structura Centrală, vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de 7 persoane.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor de frontieră din cadrul IGPF – DPCMIIT, al ofițerilor de poliție judiciară din cadrul BCCO Alba și BCCO Bacau și al unei echipe de polițiști din cadrul EUROPOL.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumţia de nevinovăție.”