Fostul senator USR PLUS, activist de mediu, Mihai Goţiu, a atras atenţia cu privire la faptul că Parcul Naţional Munţii Rodnei riscă să fie sub ameninţarea „dinamitei şi a buldozerelor”.

„Aproape 40 de hectare de pădure din Munții Rodnei vor fi făcute rumeguș și praf și pulbere la propriu, dacă Guvernul adoptă o hotărâre (de extindere a carierei de marmură – n.r.). Cu cu un impact de mediu devastator – poluare fonică de la explozii și camioane grele, praf, posibile poluări accidentale cu combustibili, schimbare a microclimatului și a rețelei hidrografice, bulversarea traseelor diferitelor specii etc. – pe o suprafață de aproape zece ori mai mare decât cea a carierei propriu-zise. Afirmația că habitatele și ecosistemele protejate prin instituirea regimului de sit Natura 2000 nu vor fi afectate e, pur și simplu, hazardată”, a scris Mihai Goțiu.

Pe ce anume se bazează propunerea de hotărâre

Potrivit fostului senator, propunerea de hotărâre de guvern este bazată pe o anumită lege cu dedicaţie pentru interesele industriei miniere.

„În 2018, mi-am convins colegii senatori din USR, precum și din PNL și PMP să semnăm sesizarea la CCR împotriva legii, pentru încălcarea dreptului la mediu sănătos (art. 35 din Constituție) și a directivelor europene de protecție a mediului. Acum, guvernarea PNL – USR PLUS (+ bonus UDMR) ar trebui să dea un HG care are la bază legea contestată la CCR! Extinderea carierei vizează o zonă care are și statut de sit Natura 2000 (atât sit de importanță comunitară, cât și sit de protecție specială avifaunistică).

Șmecheria prin care pretindem că dinamita, buldozerele și camioanele nu vor afecta speciile și habitatele protejate în zonă ne va trimite direct într-o procedură de infringement și, cel mai probabil, într-un proces la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) cu final previzibil.

Licența de exploatare pentru cariera de marmură din PN Munții Rodnei a fost eliberată în 1999, în anii ”de glorie” ai devalizării și înstrăinării resurselor minerale către diverși aventurieri și securiști, gen Tender, Timiș & Co. Ulterior, a fost transferată către firma lui Pavel Sângerozan. Doar că a expirat în 2019”, a menționat Mihai Goţiu.

Deciziile cu privire la caprele negre depind de un profesor care le împuşcă

Acesta este curios să afle de unde şi până unde s-a ajuns ca deciziile referitoare la caprele negre din Parcul Naţional Munţii Rodnei să depindă de un profesor universitar care le împuşcă. Pentru a îşi consolida curiozitatea, Goţiu a prezentat o imagine în care proprietarul carierei de piatră, Pavel Sângeorzan, apare alături de profesorul Ioan Păcurar şi o capră ucisă.

„Mi-e absolut imposibil să înțeleg motivația împușcării (vânării) caprelor negre ori a ciocârliilor. Nu atacă oameni și nu distrug culturi agricole – pretexte pe care le auzim din partea celor care vor să transforme urșii în trofee pe pereții și podelele caselor lor de vacanță.

Fotografia asta a fost făcută publică, în noiembrie 2019, pe propria pagină de Facebook, de Pavel Sângeorzan, deținătorul unei (foste) cariere de marmură în Parcul Național Munții Rodnei. E cel din dreapta, cu pălărie pe cap.

În stânga, cu pușca în mână și tare mândru de isprava lui ”sportivă”, e Ioan Păcurar, cadru universitar la USAMV Cluj și președintele Consiliului Științific al Parcului Național Munții Rodnei. Adică o persoană de a cărui decizie și semnătură atârna avizul ciuntirii parcului național, pentru ca Pavel Sângeorzan să-și poată continua și, atenție, EXTINDE exploatarea de marmură.

Și asta în condițiile în care cariera de marmură nu se află doar în parcul național, ci și în rețeaua europeană de situri Natura 2000. Au fost influențate deciziile președintelui Consiliului Științific al Parcului Național Munții Rodnei de publicarea acestei fotografii de către afacerist? Mai are Pavel Sângeorzan și alte imagini/filmări cu Ioan Păcurar la vânat de capre negre?

Habar nu am. Ulterior publicării fotografiei, Ioan Păcurar a afirmat că întâlnirea cu Pavel Sângeorzan la vânătoare de capre negre prin Vrancea a fost întâmplătoare și că acesta i-ar fi solicitat ”să se tragă în chip” împreună”, se întreabă Mihai Goţiu.

Decizii favorabile

Potrivit spuslor aecstuia, deciziile cu privire la hăcuirea Parcului Naţional din Munţii Rodnei şi pentru extinderea carierei de marmură, luate de către acest Consiliu Ştiinţific, condus de Ioan Păcurar, au fost favorabile.