Șeful statului, Klaus Iohannis a declarat că este necesar ca și învățământul să se desfășoare în mediul online și să se respecte recomandările de la Organizația Mondială a Sănătății ( OMS). ,, „Cert este că elevii și părinții pierd mult prin faptul că nu se pot desfășura orele fizic la clasă, însă aceste recomandări trebuie citite până la capăt”, a mai precizat președintele României, Klaus Iohannis.

Google Clasroom a căzut, luni dimineață, după ce Google a avut probleme tehnice la nivel mondial. Dificultăți de funcționare au fost întâmpinate și la Youtube. Am contactat reprezentanții Google, ne-au asigurat că pornesc și într-adevăr, au pornit foarte repede, deci, practic, a fost o întrerupere de 20 de minute, pe care de altfel, am experimentat-o și noi la Ministerul Educației, fiind într-o videoconferință, organizată chiar de Guvern,  a declarat secretarul de stat de la Educație pentru Antena 3.

Sistemul de învățământ din România a întâmpinat numeroase probleme în vederea mutării cursurilor și a orelor în format online. Nu toți elevii au acces la internet și la tehnologia necesară de a putea participa la ore. Mai bine de 250.000 de copii se află într-o asemenea situație dramatică, iar responsabilii din educație nu au luat încă niște soluții concrete pentru ei. Inspectoratele școlare și unitățile de învățământ, cu sprijinul autorităților locale, vor lua măsuri pentru asigurarea accesului la activități de învățare pentru preșcolarii/elevii din medii dezavantajate care nu dispun de echipamente informatice”, arată un comunicat al ministerului Educației. Încă de dinaintea începerii noului an școlar, autoritățile locale au început distribuirea de tablete elevilor cu posibilități financiare reduse în vederea achiționării de instrumente tehnice moderne.

Ștefan Dărăbuș, directorul regional al fundației Hope and Homes for Children pentru Europa Centrală și de Sud, a arătat într-un interviu pentru Europa Liberă că un copil dn trei trăiește în sărăcie în România, iar în contextul pandemiei de COVID-19, școala online e aproape imposibilă pentru copiii ce abia își permit să trăiască de pe o zi pe alta. România este pe primul loc în Uniunea Europeană la rata mortalității infantile și mai bine de 30% din populația României are toaleta în curte, școala online este o ,,are farsă”, a mai precizat Ștefan Dărăbuș.