Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a precizat că la două săptămâni după Paște se vor organiza spectacole-pilot.

Totodată, Gheorghiu a mai clarificat modul în care se va intra în sala de spectacol și ce restricții vor fi impuse.

“Între 700 și 800 de persoane vor fi în public, atât la Opera Română, cât și la Teatrul Național, facem ambele programe, pentru că și regulile legate de scenă diferă. La intrare este suficient să ai la tine cartea de identitate, pentru că noi, cu sprijinul STS-ului, scanând acea carte, vom ști dacă ești sau nu o persoană vaccinată.

Ulterior, toate acele persoane vor fi într-o bază de date cu care se va ține legătura constant timp de 10 zile – două săptămâni, și ne vom interesa de starea lor, dacă se va modifica în vreun fel” – a explicat ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, cum vor fi organizate spectacolele pilot.

Activitatea culturală se va relua, treptat, informează Ministrul Culturii

Totodată, ministrul Gheorghiu a dat de înțeles că programele pilot vor demonstra că vaccinarea este sigură și că nu va fi obligatoriu purtatul măștii în interior.

Pentru persoanele nevaccinate se va organiza, în fața Operei, un spectacol în aer liber. Persoanele voluntare vor fi testate înainte. Demnitarul a mai precizat că încă se lucrează la normele după care se vor primi participanții, având în vedere că va fi inclusă și o terasă.

Scopul organizării acestor evenimente pilot este de a găsi soluții pentru ca de la 1 iunie, lucrurile să revină la normal. Evident, conform autorităților, restricțiile vor fi ridicate gradual, iar Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) va fi cel care va decide de când nu vom mai fi obligați să purtăm mască în spațiul public.

Prim-ministrul Florin Cîțu este încrezător și a precizat cu câteva zile în urmă că din 1 august, în funcție de numărul românilor care se vor imuniza, se va putea renunța la purtatul măștii în exterior.