Ministrul Muncii a estimat termenul până la finalizarea evaluării tuturor celor cinci milioane de pensii din sistemul public la un an şi jumătate.

„Peste un an încă nu vom fi gata, dar vă dau o veste bună: avem deja 220.000 de dosare evaluate, cu resurse interne” (…) S-a vorbit în decursul timpului despre majorarea pensiilor, mult timp a fost un subiect omniprezent în spaţiul public. Când am ajuns ministru, am întrebat: ce trebuie să facem pentru majorarea pensiilor? În primul rând, pentru a trece la o nouă formulă, aşa cum trebuia să se întâmple pentru acea majorare de 40%, aveam nevoie ca toate pensiile să fie evaluate pe baza tuturor indicatorilor, incluse într-un format electronic, pentru ca aplicându-li-se noua formulă să ajungem la o recalculare şi majorare a pensiilor. Pare simplu.

Cele cinci milioane de pensii din sistemul public sunt în formate diferite

Haideţi să vedem care e situaţia în realitate: cele 5 milioane de pensii din sistemul public sunt 250.000 – pentru cei care au lucrat în agricultură – într-un format letric, de dosar cu şină; 1,3 milioane de dosare într-un format electronic mai bunicel şi restul într-un alt format electronic, care în momentul de faţă nu pot fi compatibilizate cu uşurinţă decât dacă refacem softul, ceea ce am şi făcut, şi introducem toate aceste date într-un format unitar. Evident că ne-am dat seama că dacă noi facem munca aceasta acum, pentru cinci milioane de pensii, oare n-ar trebui ca întregul sistem care priveşte pensiile publice să ajungă să fie pe termen lung şi operate mult mai uşor şi în baze de bate mult mai accesibile?

Răspunsul este da şi, ca atare, tot prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă am accesat deja o sumă importantă pentru îmbunătăţirea softului, dotarea cu aparatură în toate casele judeţene de pensii şi de asemenea pentru suplimentarea personalului pentru a finaliza acest proces într-un an, într-un an şi jumătate”, a declarat Raluca Turcan.