Murariu Ion, bărbatul condamnat la o pedeapsă privată de libertate pentru 4 ani şi jumătate, a plecat de la un punct de lucru exterior de pe raza municipiului Timişoara, cu toate că pe numele acestuia era emis un mandat european de arestare pentru furt calificat.

În vârstă de 42 de ani, inculpatul nu a mai fost găsit din data de 12 iulie 2019, acesta fiind însă prins în cursul zilei de ieri, după ce a spart o clădire de birouri din Capitală, de unde a furat bani şi mai multe bunuri.

Conform autorităţilor:

„Poliția Capitalei a anunțat că luni dimineață, în jurul orei 03:30, Secția 26 Poliție a fost sesizată prin apel 112 de către reprezentanții unei firme că persoane necunoscute au pătruns într-o clădire de birouri din sectorul 4, de unde sustrag bunuri.

La fața locului au ajuns polițiștii, care au depistat un bărbat în vârstă de 42 de ani. Oamenii legii au stabilit că bărbatul a pătruns în clădire după ce a sărit gardul și a forțat o ușă, iar apoi a intrat în mai multe birouri, de unde a furat o sumă de bani și două telefoane mobile.

Bărbatul a fost reținut, urmând să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă. Bărbatul își executa pedeapsa în regim semideschis în cadrul Penitenciarului Arad. La data evadării bărbatului, Penitenciarul Arad a informat:

„Vineri, 12 iulie 2019, în jurul orei 13.00, s-a constatat că deţinutul Murariu Ion, în vârstă de 41 de ani, condamnat definitiv la 4 ani și 6 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, clasificat în regim semideschis, a părăsit un punct de lucru exterior, aflat pe raza municipiului Timișoara.

În vederea capturării deţinutului, au fost dispuse măsuri specifice, respectiv: blocarea căilor de acces pe posibilele direcţii de deplasare, alarmarea personalului, trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unităţii, precum şi cooperarea cu Inspectoratele de Poliţie ale Judeţelor Arad şi Timiş, Inspectoratele Judeţene al Jandarmeriei Arad şi Timiş, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.

Părăsirea fără autorizare a punctului de lucru aflat în exteriorul locului de deținere este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la șase luni la trei ani”.