Finanțare japoneză pentru laboratoare de informatică

În curând, două unități de învățământ din județul Mureș vor avea centre de informatică dotate corespunzător tehnicii moderne, în urma unei finanțări japoneze. Colegiul Național “Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureș și Liceul Tehnologic “Petru Maior” din Reghin vor avea laboratoare de informatică moderne în urma includerii într-un program care prevede dotarea și operaționalizarea a 60 de laboratoare.

Proiectul care este manageriat de către Ministerul Educației Naționale, are o valoare totală estimată la 8,38 milioane de lei, pentru fiecare laborator inclus în program fiind aproximat un cost de aproape 140.000 de lei, sumă în care este inclusă dotarea centrelor de informatică (cu câte 26 calculatoare și o tablă smart) și extinderea platformei de pregătire a elevilor pentru concursurile de informatică, informează msnews.ro. Finanțarea este asigurată de Guvernul Japoniei (care trimite și trei specialiști pentru formarea a câte două cadre didactice/centru + un inspector de informatică din cadrul ISJ Mureș).

Proiectele – finanțate prin granturi nerambursabile

Banii japonezilor au fost dați sub formă de grant nerambursabil de 500 de milioane de yeni încă din anul 2015, iar în România s-au stabilit cele 60 de centre de informatică din februarie 2018 și doar la finalul anului 2020 a licitat contractul, câștigătorul acestuia fiind în stadiul de evaluare, zece firme și asocieri de firme depunând oferte pentru dotarea centrelor de informatică, în urma unei licitații publice gestionate de Ministerul Educației.

Performanțele școlare ale elevilor mureșeni vor putea crește astfel semnificativ și prestigiul celor două licee, ca de altfel al tuturor celor care vor beneficia de un laborator de informatică modern, va fi cu siguranță mult mai mare la nivel național. Digitalizarea și alfabetizarea digitală este un proces provocator și în plină desfășurare în România, iar multe județe intracarpatice sunt ușor deficitare la acest capitol. Sincopa cauzată de pandemia coronavirus contribuie și ea enorm la insuccesul din procesul educațional, inclusiv în județe importante din țară. Regresul va putea fi cu adevărat evaluat abia după redeschiderea școlilor și după revenirea la normalitate.