La acest moment, IPJ  Mureș  face cercetări , pentru a  afla cauzele decesului misterios.

Nu s-a stabilit, dacă este vorba despre o sinucidere sau o crimă.

Dacă este vorba despre un atac care a condus la crimă, oamenii sunt înspăimântați, deoarece agresorul ar fi în libertate.

“Bărbatul a fost identificat ca fiind din Târgu Mureş şi având vârsta de 55 de ani. În continuare cercetările sunt continuate de polițiști în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul bărbatului, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Târgu Mureş”, a declarat pentru Antena 3, Emanuela Farcaş, purtător de cuvânt Inspectoratului Poliției Județului Mureş.

Mureș. Poliția e în alertă

În ultima perioadă, tot mai multe persoane sunt găsite în asemenea ipostaze înfiorătoare.

S-au deschis anchete penale, dar la acest moment, nu au fost strânse toate probele.

Cazuri similare s-au înregistrat în Arad, Harghita, Hunedoara, Constanța.

Polițiștii spun că, în ultima perioadă au fost asaltați de conflicte spontane. Pandemia a crescut și numărul infracțiunilor de violență. Explicația psihologilor este că izolarea, presiunea psihică au condus la înmulțirea faptelor antisociale.

Un exemplu de pură agresiune verbală este cazul din Hunedoara. Totul a pornit de la niște injurii.

Poliţia a fost sesizată de un hunedorean de 28 de ani cu privire la faptul că, fiind în zona blocului unde locuieşte. În urma unui conflict verbal, a fost ameninţat cu un pistol (tip airsoft) şi cu un cuţit de un bărbat pe care îl cunoaşte doar după prenume”, au precizat oficialii IPJ Hunedoara.

Mai multă precauție la permisul armelor

Parlamentarii vor reguli mai stricte pentru eliberarea permiselor de port-armă.

Ei sun că evaluarea psihiatrică ar trebui să fie mai riguroasă

Datele oficiale arată că, anual, două din cinci persoane o folosesc fără drept. Pe de altă parte, procurorii spun că există anchete penale pentru cazuri de corupție. Mai mulți medici ar fi eliberate avize medicale ilegal celor care voiau sp aibă permis de armă.