Astfel, comuna Saschiz din județul Mureș va beneficia de o finanțare europeană.

Concret, toate străzile vor fi reveni la denumirea veche săsească, cu transcriere fonetică în limba română.

Proiectul se numește ‘ Saschiz – finding the way back to the roots”  și a fost implementat de Centrul de Voluntariat din Saschiz.

Mureș. Proiect unic. Este vizată comuna Saschiz

Prima etapă a proiectului este amplasarea unor indicatoare cu denumirea săsească a străzilor cu transcrierea fonetică în limba română, relatează Agerpres.

Inițiatorii programului au dat și un exemplu: strada  Fäschergoass (în săseşte), a cărei transcriere fonetică în limba română este Feşărgos , menționează sursa citată.

Pe lângă armonizarea relațiilor inter-etnice, se așteaptă și creșterea numărului de turiști în zonă.

„Proiectul de solidaritate ‘Saschiz – finding the way back to the roots’ se apropie cu paşi siguri de atingerea obiectivelor propuse. Pentru scoaterea la lumină a moştenirii culturale pe care o poartă numele străzilor din comună, echipa a cules detalii privind denumirile originale săseşti ale acestora.

Tinerii au vrut să se asigure de acurateţea acestor informaţii. În prezent proiectul dispune de lista finală care cuprinde peste 25 de nume vechi de străzi din Saschiz. Între timp, au fost alese materialele şi designul pentru indicatoarele ce vor purta gravate numele vechi ale străzilor şi se lucrează la poveştile unora dintre acestea, pe care ni le vor prezenta în curând”, a declarat pentru Agerpres, unul dintre iniţiatori, Florentina Călugăr.

Localitatea Saschiz a fost locuită de secui până în secolul al XIII-lea. Ulterior, a devenit o comună populată preponderent de sași, potrivit Wikipedia.

Este una dintre principalele puncte de atracție turistică din județul Mureș. Fascinează prin arhitectură, mix etnic.

Toate străzile au o poveste

„Poveştile străzilor vor fi accesibile offline la punctul de informare turistică.  Online vor fi accesae  pe site-ul CEVOSaschiz care urmează să fie lansat primăvara aceasta. În aceeaşi zi ar avea loc şi Sărbătoarea Rabarbărului, tradiţie a Saschizului despre a cărei organizare ştim momentan doar că va trebui adaptată condiţiilor impuse de contextul actual”, au mai precizat inițiatorii proiectului, pentru Agerpres.

sursă foto:blogtravelminit.ro